Hlavné námestie din Košice (Slovacia)

Hlavné námestie înseamnă în slovacă Piața Mare, dar istoria de început a orașului și a pieței sale centrale e legată de coloniștii germani care sosesc aici la mijloc de secol XIII, la invitația regelui Béla al IV-lea al Ungariei. Orașul Košice, numit Kaschau în germană, Kassa în maghiară, Cașovia în cronici românești vechi, s-a aflat la intersecția unor mari rute comerciale, care legau Marea Baltică de Marea Neagră, Polonia de Transilvania, răsăritul de apusul Europei. Spațiul urban e riguros structurat. Trei drumuri paralele urmează direcția nord-sud, iar cel din mijloc se lărgește progresiv către locul unde întâlnește principala arteră est-vest, pentru a da naștere unei piețe cu o formă foarte specială, de lentilă. Forma lenticulară e urmare a construirii pieței pe spațiul în care funcționa de timpuriu în istorie un târg comercial, așezat într-o lărgire a drumului, la jumătatea distanței dintre castel și abație, mai înainte să se fi construit aici orice altă clădire. Dar și a unirii, printr-un proces tipic de synoecism, a două așezări distincte înainte de veacul al XIII-lea, a căror graniță era chiar piața de acum. În mijloc, chiar în punctul de intersecție al celor două axe, coloniștii germani au ridicat o biserică parohială. Locul ei e luat în secolul al XIV-lea de catedrala gotică a Sfintei Elisabeta, până astăzi cea mai mare catedrală de pe teritoriul Slovaciei. Turnul Sfântului Urban, adăpostind un clopot de șapte tone, și capela Sfântului Mihail, ambele gotice, ambele de secol XIV, flanchează catedrala, alcătuind un ansamblu unic și unitar. Teatrul, o bijuterie neobarocă, a fost finalizat în 1899. Case gotice, palate renascentiste și baroce, clădiri Art Nouveau definesc perimetrul pieței. Conturul fostelor ziduri de împrejmuire e clar vizibil în traseul circular al unor străzi adiacente. Piața în formă de lentilă din Košice e cel mai mare și mai coerent ansamblu urban lenticular, tipic Slovaciei de est.