Featured Video Play Icon

A Visual Anthropology Experiment

O itinerare specială a expoziției a avut loc în august 2018. Aceasta a fost un experiment de antropologie vizuală. Imaginile piețelor europene au călătorit în Grecia, către așezările aromâne, mici, neturistice, puțin știute și izolatele în Munții Pindului. Planșele au fost expuse în aer liber, fără un anunț prealabil, dar cu acordul autorităților locale, direct în piața acestor așezări de piatră, cu arhitectură veche și foarte interesantă. Spre surprinderea locuitorilor, uimiți să descopere imaginea pieței lor într-un lung șir de piețe mult mai celebre. Aceștia sunt vorbitorii unei limbi neolatine, aromâna, predominant orală și pe cale de dispariție. Cu excepții, generațiile tinere nu o mai vorbesc

Antropologul Cătălin D. Constantin, autorul expoziției, a realizat aici cercetări de teren, cu numeroase reveniri de-a lungul ultimilor ani. Despre acestea relatează pe larg într-un capitol al cărții sale Piețe din Europa și istoriile lor. Ca urmare, îi cunoaște foarte bine pe mulți dintre locuitorii celor două așezări unde au fost expuse planșele și unii dintre ei îi sunt foarte apropiați. Calarli și Seracu, în aromână, cele două așezări se cheamă Kalarites și Syrako, în greacă. Efect al vieții pastorale și transhumante, încă prezente, deși mult diminuată față de timpurile trecute, Kalarites și Syrako au un regim special de locuire. Vara sunt pline de viață și de lume, ajungând la câteva sute și chiar mii de locuitori. Iarna însă zăpezile sunt mari și nu mai mult de șase sau șapte oameni rămân aici. 

Ca atare, comunitatea funcționează și a funcționat în istorie după alte legi și reguli față de comunitățile permanent sedentare. Piața localității și viața ei socială din timpul verii, când comunitatea se regrupează acasă, sunt foarte importante pentru păstrarea legăturilor. Chiar nașterea acestor așezări e legată de piață și de platanul bătrân de secole, aflat în piața oricărei așezări aromâne din Pind.

Prin tradiție, în vechime, mai înainte de a întemeia o așezare, aromânii cereau de la  bunul Dumnezeu un semn că locul unde aveau de gând să-și stabilească vatra așezării e un spațiu ocrotit și potrivit pentru viață. Plantau un copac, de regulă un platan, și dacă acestuia îi mergea bine un număr de ani, era semn că așa stau lucrurile. În jurul pomului se făcea piața. Apoi se construiau casele. Piața și pomul din mijlocul ei devin centru și simbol al comunității, pentru că timpul petrecut, ritualic sau cotidian, în piață stabilea și întărea comunitatea, răsfirată în restul anului.

Istoria celor două localități e foarte interesantă, importantă pentru aromâni și pentru Grecia. Ambele au devenit foarte prospere prin Evul Mediu, când, alături de păstorit, ocupație de bază a locuitorilor e prelucrarea aurului și a argintului. Așa se explică arhitectura masivă, de piatră, astăzi protejată prin lege. De la Kalarites provin familia Bulgari și alte familii de bijutieri celebri azi în lumea întreagă. La Syrako s-au născut  Ioannis Kolettisși Kostas Krystallis. La Syrako a fost țesută stofa pentru uniformele din campania lui Napoleon în Rusia. E prima stofă impermeabilă din istorie, un amestec de lână de oaie și păr de capră. O foloseau ciobanii, pe vreme rea, mult înainte de Napoleon.

Transportată pe mulele lui Cota, pentru că în sat nu se poate intra cu mașina, am aranjat expoziția în piață, sub privirile uimite ale celor de la cafeneaua din acolo, proaspăt veniți de la biserică. Special mi-am ales ziua de duminică. Apoi au apărut și ceilalți vizitatori. Pe rând, în nici două ore, tot satul s-a perindat la prima expoziție făcută vreodată în piață. Tănase e meșterul care acoperă casele de aici cu plăci de piatră. Îl știu din iarna lui 2014. Fratele și surorile lui Cota au fost, bineînțeles, acolo. Anastasios de la Syrako. Napoleon… Chiar și câțiva turiști. 

Vasilis a făcut permanent poze. Acum l-am cunoscut întâia dată, de numai două zile. Tu ești un om interesant și vreau să te invit la o cafea, mi-a spus el, mai înainte să știe de expoziție și cine sunt, oprindu-mă brusc pe aleea pietruită de la ieșire, în prima dimineață când am ajuns la Călarli. Ceva îl făcuse înțeleagă că, deși eram străin, eram și de-al locului. E la pensie, a călătorit mult, a fost economist. Are avere și stă la Atena. Nu s-a născut în sat, a venit prima dată la Călarli abia la 14 ani, la bunici. Atunci a învățat și aromâna și atunci s-a îndrăgostit de loc. Vine aici doar o dată pe an, special să se împărtășească la biserica din sat. Dar și pentru că, spune el, Călarli e singurul loc din Grecia unde poți vedea deodată șapte munți în timp ce îți bei cafeaua la taverna de la intrarea în sat.

Transportată pe mulele lui Cota, pentru că în sat nu se poate intra cu mașina, am aranjat expoziția în piață, sub privirile uimite ale celor de la cafeneaua de acolo, proaspăt veniți de la biserică. Special mi-am ales ziua de duminică. Apoi au apărut și ceilalți vizitatori. Pe rând, în nici două ore, tot satul s-a perindat la prima expoziție făcută vreodată în piață. Tănase e meșterul care acoperă casele de aici cu plăci de piatră. Îl știu din iarna lui 2014. Fratele și surorile lui Cota au fost, bineînțeles, acolo. Anastasios de la Syrako. Napoleon… Chiar și câțiva turiști. 

Vasilis a făcut permanent poze. Acum l-am cunoscut întâia dată, de numai două zile. Tu ești un om interesant și vreau să te invit la o cafea, mi-a spus el, mai înainte să știe de expoziție și cine sunt, oprindu-mă brusc pe aleea pietruită de la ieșire, în prima dimineață când am ajuns la Călarli. Ceva îl făcuse să înțeleagă că, deși eram străin, eram și de-al locului. E la pensie, a călătorit mult, a fost economist. Are avere și stă la Atena. Nu s-a născut în sat, a venit prima dată la Călarli abia la 14 ani, la bunici. Atunci a învățat și aromâna și atunci s-a îndrăgostit de loc. Vine aici doar o dată pe an, special să se împărtășească la biserica din sat. Dar și pentru că, spune el, Călarli e singurul loc din Grecia unde poți vedea deodată șapte munți în timp ce îți bei cafeaua la taverna de la intrarea în sat.

(…)

Unul dintre picurari a stat jumătate de oră în fața fotografiei din dronă a satului. Apoi m-a chemat și mi-a spus fără ocoliș că poza nu e bine pusă. A trebuit să așez planșa pe orizontală, nu pe verticală, diferit față de restul din șir, în așa fel încât casele lui (are mai multe, una lângă alta) să fie drepte. Apoi a început, tot în aromână, să îmi vorbească despre tot ce se vedea de sus. Apoi mi-a cerut explicații detaliate pentru restul de imagini. La scurtă vreme, a devenit ghid și curator al expoziției și a explicat ce și cum fiecărui vizitator care a trecut prin piață. De mine n-a mai fost nevoie. Fiul lui e proprietarul cafenelei din piață. Tânăr și foarte amabil. Vorbim cumva, deși e greu de comunicat, pentru că vorbește doar greacă. A făcut poze cu telefonul mobil și a pus expoziția pe pagina de facebook a cafenelei, de unde unde a fost masiv distribuită în grupurile de facebook ale vlahilor din Grecia. 

(…)

După-amiază a sosit la Kalarites/Calarli, să vadă expoziția, „delegația” nepoților din satul vecin, Syrrako/Seracu. Pe jos, vreo două ore, căci cele două sate, deși la mică distanță, sunt despărțite de o vale adâncă și abruptă. Pe scurt mi-au spus așa: că ieri au câștigat meciul de fotbal cu un alt sat vecin, Matzuki, că au câini carpatini din România, că satul lor e mai frumos ca satul unde am făcut eu expoziția, că peisajul de aici e mai frumos ca cel din România, dar că fetele noastre sunt mai frumoase ca ale lor, că în satele astea se vorbește „the same language as in your country”. Pentru că totul a fost spus în engleză, o engleză foarte bună. Aromâna nu au învățat-o, dar cât entuziasm în a povesti totul! Printre ei, nepoții lui Barba Lefterie, un aromân de 81 de ani din Syrako, care mi-a dăruit primul cârligu din viața mea acolo, care îmi e foarte drag și care m-a vizitat acum doi ani la București. Noaptea s-a încheiat în Piața satului vecin, adică la Syrrako, pentru că Barba Lefterie ne-a sunat spre seară că ne așteaptă, pentru petrecerea de Aia SotiriaVoia să ne vadă și, bineînțeles, să își ia revanșa că vara mea, Carmen, plătise masa nepoților, în acea după amiază, în piața de la Călarli. 

(…)

Am vrut să urmăresc reacția unei comunități mici, dintr-o așezare izolată, la aceste fotografii. Adică la întâlnirea cu imaginea propriei așezări, fotografiată dintr-o perspectivă pe care nu au văzut-o niciodată și pusă în relație cu locuri și piețe celebre. În teoria antropologică se vorbește despre necesitatea „reîntoarcerii acasă” a informației adunate de antropolog, la comunitatea cercetată, după publicarea acesteia. E ceea ce am am făcut la Kalarites, într-o formulă vizuală. Dar și cartea a fost prezentă și răsfoită. Și cerută, bineînțeles tot pentru imagini. Aici am avut cel mai mare număr de solicitări de cumpărare a imaginilor din expoziție și toți au fost dezamăgiți când am spus că nu sunt de vânzare, pentru că am un singur exemplar din fiecare imagine. La final, planșa cu imaginea din dronă a locului i-am dăruit-o lui Napoleon, pentru cafeneaua lui, primul loc unde am poposit când am ajuns la Călarli, în prima iarnă, cu Dan.