Cercul de etnologie Mihai Pop: Privind și ascultând orașul

Privind și gândind orașul

Ioana-Ruxandra Fruntelată

Una dintre întrebările fundamentale ale etnologiei/ antropologiei urbane se referă la identitatea orașului ca entitate spațio-temporală și culturală fundamental diferită, prin dimensiuni, plasarea pe verticală și ambientul artificial, de mediul de locuire tipic studiat de etnologi, satul/ tribul izolat și simbiotic cu natura înconjurătoare. În ce măsură orașul poate fi surprins de ochiul antropologic și cum putem decupa un eșantion reprezentativ din polimorfismul lui? În căutarea răspunsurilor la întrebarea (sau întrebările) de mai sus, orașul a fost privit, pe rând, ca spațiu sau ca text. În cartea Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor, autorul, Cătălin D. Constantin, privește orașul și ca spațiu și ca text. El selectează piața ca „rezumat” sau mis-en- abîme al identității orașului și o privește și o citește deopotrivă, imortalizând-o și textualizând-o pentru cititorii-spectatori ai cărții lui.

Piața se întinde pe verticală până la cer și pe orizontală, până la linia orizontului sau la ceva construit care stabilește această linie. Piața are plinuri și goluri, deschideri și închideri, intrări și ieșiri ca o scenă de teatru, generează efecte și iluzii optice, tensiune și mister. Pavajul ei este la fel de important precum clădirea înaltă – reper  care te obligă să o privești, din orice unghi al pieței te-ai afla. Cele două elemente, largul și înaltul, modelează și ordonează spațiul, care obține, prin ele, un un simbolism cosmic. Felul cum cade lumina în piață este important pentru fotograf. El se întoarce dimineața și seara, iarna și vara, până găsește transparența și strălucirea pe care le caută. Inițial, încearcă să privească piața din perspectiva marilor creatori care au imortalizat-o în gravuri, picturi și mai recent, în fotografii. Prin această metodă, poate compara ceea ce a rămas la fel cu ceea ce s-a schimbat, cumpănind raportul dintre tradiție și inovație și meditând asupra cauzelor subtile ale dinamicii spațiale. Ulterior, descoperă, prin dronă, privirea păsării și se raportează la piață ca și cum ar sta, în echilibru, chiar pe vârful clopotniței. Se află, astfel, într-o situație de cercetare ideală, fiind, în același timp, în afara și înăuntrul comunității studiate. O fotografie emblematică din carte este aceea a unui bărbat în vârstă care, de la o fereastră a unei clădiri cu fațada ornamentată, fotografiază piața, fără să știe, probabil, că este, la rândul lui, fotografiat. Rezultă un joc de oglinzi care dă de gândit. În general, autorului îi place să parcurgă – până la capăt, dar nu exhaustiv – un traseu interpretativ și ajuns la sfârșitul lui, să se întoarcă și să privească lucrurile altfel, să exploreze „capătul opus al fenomenului” sau măcar să sugereze, în spiritul democratic al antropologiei ori în cel al libertății artei, că este posibilă și o perspectivă cu totul diferită asupra celor pe care ni le-a înfățișat.

Uneori, discursul are un ton amuzat, ca atunci când ni se relatează legenda aducerii moaștelor Sfântului Marcu din Alexandria Egiptului la Veneția, zâmbetul strecurat printre rânduri fiind, de fapt, un corolar al ideii expuse în carte, că nu putem anula distanța între mentalitatea unei epoci trecute și aceea a epocii noastre, oricât am încerca să ne racordăm la ea și să o înțelegem.

„Nimic mai potrivit decât să citești viața de altădată a unei comunități nu într-un oraș cu oameni, ci într-un oraș pustiu”, scrie Cătălin D. Constantin la pagina 127, descriind extraordinara cercetare din satele de aromâni din Munții Pindului. Pentru cineva care s-ar întreba ce caută un capitol despre sate într-o carte dedicată pieței orașului, unul dintre răspunsuri poate fi acela că este foarte potrivit să „citești” relația dintre spațiu și mentalitatea comunitară, adică să afli semnificația pieței într-o așezare omenească pornind de la experiența comparării unei piețe pustii iarna cu aceeași piață plină de lume vara, cum sunt piețele din satele aromânești cercetate. Desigur, sunt și multe alte răspunsuri posibile, unele existente în carte, altele ce țin de probarea unei metode experimentale, de relațiile comerciale și sociale între sat și oraș ori de condiția de cetăți de piatră, formând corp comun cu muntele, a așezărilor rurale din Pind, care alimentează universaliile arhitecturii imaginare ce pot fi găsite și în lumea orașului.

Orașe în rezumat este, deopotrivă, carte de călătorie și jurnal, scriitură antropologică și poetică arhitecturală, nu neapărat în această ordine. Un pericol pe care-l ascunde este acela de a o răsfoi ca pe un album de imagini frumoase, pierzând din vedere textul, care este la fel de frumos ca imaginile. De fapt, așa cum ne lămurește încă de la început autorul, avem în față o oglindire reciprocă a limbajului vizual și a celui scriptural: textul decodifică imaginile și imaginile potențează expresivitatea textului. În aceeași măsură, însă, aș spune că este și o carte în care talentul autorului unifică dublul limbaj pe care el îl folosește, iar rezultatul este dominat de personalitatea artistului. Toate asperitățile sunt nivelate cu grijă, tot ceea ce ar părea discontinuu este armonizat cu întregul, factologia care ar tulbura curgerea poveștii se ascunde într-un plan îndepărtat.

Destule lucruri s-ar mai putea spune despre cartea ale cărei pagini colorate într-un albastru ultramarin pastelat avem bucuria de a le răsfoi astăzi. Printre altele, s-ar putea discuta despre ea și în relație cu miturile fondatoare ale Europei. Totuși, mă opresc aici, sperând că v-am trezit curiozitatea de a pătrunde în lumea unei opere care vorbește cu imagini și cuvinte, adică este ekphrastică, pentru a folosi un termen antic preluat în teoria literară. Așa cum s-a mai spus, Cătălin D. Constantin „construiește”, cu răbdarea și pasiunea vechilor maeștri, cărți-obiecte de artă, cum este și Orașe în rezumat.