Plaza Mayor din Salamanca, Spania

Construcția pieței începe în 1729, din ordinul lui Filip al V-lea, urmând ca piața să aibă drept principală destinație luptele cu taurii. E socotită astăzi una dintre cele mai frumoase piețe din Spania și din întreaga Europă. Spațiul oferă o iluzie optică paradoxală. Pare un patrulater perfect, deși forma e, așa cum se vede în fotografia aeriană, neregulată. Fațadele baroce ale clădirii care înconjoară și definește perimetrul pieței par perfect simetrice la o primă privire, dar, în realitate, nici una dintre laturi nu are aceeași înălțime.

Despre piața din Salamanca s-au scris cărți întregi și e socotită astăzi modelul absolut al piețelor spaniole.

Domplatz din Passau, Germania

Structura urbană e dictată de poziția geografică, una dintre cele mai spectaculoase ale unui oraș european.  Passau e situat pe o limbă de pământ, la confluența dintre Dunăre, Inn și Ilz, fiecare cu ape de altă culoare. Domplatz se află în punctul cel mai înalt al orașului. Un avantaj, pentru că, an de an, Passau e amenințat de inundații. Piața prinde contur în 1150, iar din 1155 intră, prin donația episcopului Konrad von Babenberg, în proprietatea catedralei, condiția fiind ca pe laturile ei libere să fie ridicate case clericale. Cele 14 clădiri astfel apărute sunt afectate de incendiile de proporții din 1662 și 1680, fiind refăcute de arhitecți italieni, în stilul barocului târziu. În 1824, în mijlocul pieței e amplasată statuia împăratului Maximilian I al Bavariei. Piața devine cu această ocazie, pentru prima dată în istoria ei, publică și capătă statutul de piață principală a orașului. După 2013, e reamenajată. Pavajul dispare, e înlocuit cu pietriș fin, amintind de perioade istorice trecute. Iluminația e spectaculoasă, una dintre cele mai reușite din Europa. Pune accentul pe fațada catedralei, lăsând în penumbră piața și restul clădirilor. Un subtil joc întuneric-lumină, un joc al trecutului, când noaptea orașele nu erau luminate, cu prezentul. Efectul e de scenă de teatru baroc.

Hlavné námestie din Košice, Slovacia

Hlavné námestie înseamnă în slovacă Piața Mare, dar istoria de început a orașului și a pieței sale centrale e legată de coloniștii germani care sosesc aici la mijloc de secol XIII, la invitația regelui Béla al IV-lea al Ungariei. Orașul Košice, numit Kaschau în germană, Kassa în maghiară, Cașovia în cronici românești vechi, s-a aflat la intersecția unor mari rute comerciale, care legau Marea Baltică de Marea Neagră, Polonia de Transilvania, răsăritul de apusul Europei. Spațiul urban e riguros structurat. Trei drumuri paralele urmează direcția nord-sud, iar cel din mijloc se lărgește progresiv către locul unde întâlnește principala arteră est-vest, pentru a da naștere unei piețe cu o formă foarte specială, de lentilă. Forma lenticulară e urmare a construirii pieței pe spațiul în care funcționa de timpuriu în istorie un târg comercial, așezat într-o lărgire a drumului, la jumătatea distanței dintre castel și abație, mai înainte să se fi construit aici orice altă clădire. Dar și a unirii, printr-un proces tipic de synoecism, a două așezări distincte înainte de veacul al XIII-lea, a căror graniță era chiar piața de acum. În mijloc, chiar în punctul de intersecție al celor două axe, coloniștii germani au ridicat o biserică parohială. Locul ei e luat în secolul al XIV-lea de catedrala gotică a Sfintei Elisabeta, până astăzi cea mai mare catedrală de pe teritoriul Slovaciei. Turnul Sfântului Urban, adăpostind un clopot de șapte tone, și capela Sfântului Mihail, ambele gotice, ambele de secol XIV, flanchează catedrala, alcătuind un ansamblu unic și unitar. Teatrul, o bijuterie neobarocă, a fost finalizat în 1899. Case gotice, palate renascentiste și baroce, clădiri Art Nouveau definesc perimetrul pieței. Conturul fostelor ziduri de împrejmuire e clar vizibil în traseul circular al unor străzi adiacente. Piața în formă de lentilă din Košice e cel mai mare și mai coerent ansamblu urban lenticular, tipic Slovaciei de est.

Náměstí din Štramberk, Cehia

Ca în multe alte locuri mici și nu foarte umblate, piața se cheamă doar Piața. Náměstí, în cehă. Iar Štramberk e un alt exemplu de loc în care orașul e totuna cu piața lui. În afara șirului de case care definesc perimetrul acesteia, doar două sau trei străduțe se adaugă hărții. Un turn cilindric, numit Trúba, cocoțat pe dealul împădurit de alături, rest al unui castel despre care se știu prea puține lucruri, domină așezarea.

Totul e decor dintr-o poveste, de la păduri, la castel și piață, iar patrimoniului arhitectural i se adaugă un număr mare de case de lemn, din secolele XVIII și XIX. Ținutul în care se află Štramberk se numește Valašsko, de la numele populației venite aici în câteva valuri succesive, de-a lungul Carpaților, din Transilvania și, poate, din Bucovina. Dacă, pe drum, limba vlahilor s-a pierdut, iar aceștia s-au slavizat, au rămas vii o vreme unele obiceiuri și s-au transmis tehnici de construcție tradiționale, preluate și adaptate de meșterii locali, cehi sau germani. Casele de lemn amintesc clar de arhitectura românească în lemn din Transilvania. Mai multe orașe din zonă au avut astfel de centre, dar casele de lemn au fost înlocuite de altele, din zid, cel mai adesea în stil baroc. La Štramberk s-a păstrat cel mai mare număr de case de lemn în stil valah, cum sunt ele numite aici, compunând astăzi o interesantă rezervație arhitecturală.

De piață se leagă și fabricarea în câteva ateliere a unor prăjituri locale, numite „urechi de Štramberk“, care, prin lege, pot fi făcute doar aici. Se spune că au fost numite așa pentru că locuitorilor din Štramberkul medieval li s-au părut că acestea seamănă cu urechile soldaților tătari pe care ei i-au luat prizonieri, când raidurile tătare au ajuns până aici.