Legenda spune că, atunci când voiau să întemeieze un sat, păstorii din Pind, în peregrinările lor, își alegeau un loc și plantau un arbore. Dacă arborelui plantat, pe lângă care treceau măcar de două ori pe an, cu turmele, îi mergea bine și creștea frumos, după o vreme întemeiau acolo așezarea și copacul devenea centrul satului. Toate așezările aromâne din Pind au o piață și toate piețele au în mijloc un arbore bătrân. Localnicii numesc piața plateia, platia, mishori sau mesohori. Aceasta adună în jur toate clădirile importante pentru viața comunității. Biserica, școala, fântâna, cafenelele sunt acolo, în piață. Sau, mai degrabă, invers, acestea definesc piața. Acolo unde sunt ele, acolo e piața. E o definiție spațială, arhitecturală, dar mai ales socială și antropologică, pentru că aici se petrece tot ce înseamnă eveniment important în viața comunității. De aceea, mai înainte de a avea o definiție arhitecturală, piața are o definiție antropologică. Nu sunt piețe care trebuie văzute, ci piețe în care trebuie să se întâmple ceva. Funcția lor primă nu e deloc estetică, ci socială. Iar ce se întâmplă e, în rezumat, povestea comunității care trebuie să funcționeze ca întreg.
