Tartinijev trg din Piran, Slovenia

Giuseppe Tartini, autor al bine-cunoscutului Il trillo del diavolo, s-a născut în acest oraș, numit în epocă Pirano, parte a Republicii Venețiene. Piața de la Piran îi poartă numele, iar casa natală a compozitorului se află pe o laterală a pieței, doar că, la data nașterii lui, locul arăta cu totul altfel. Piața Tartini nu a fost mereu piață, ci, la începuturi, un debarcader pentru bărcile și vasele care pescuiau în apele Adriaticii, aflat în afara zidurilor cetății. Cu timpul, cheiurile încep să fie mărginite de palate și clădiri frumoase, cu rol administrativ. Cum locul capătă importanță, autoritățile decid, la 1894, colmatarea golfului și construirea pe acest loc a unei piețe în adevăratul sens al cuvântului. Doi ani mai târziu, în piață e dezvelită statuia lui Tartini, gândită ca punct focal, iar piața, dominată de pe colină de biserica Sfântului Gheorghe, cu o campanilă identică cu cea de la Veneția, e un spațiu armonios și foarte viu, cu o corectă și izbutită balansare a formei și proporțiilor.

 

Prešernov trg și Mestni trg din Ljubljana, Slovenia

Prešernov trg a fost o simplă întretăiere de drumuri, la intrarea în orașul medieval, unde, la 1646, e ridicată o mănăstire franciscană, existentă și azi. În secolul al XIX-lea, răspântia e pavată și capătă aspectul unei piețe urbane. Sfârșitul aceluiași secol aduce o transformare radicală, căci, urmare a cutremurului din 1895, locul caselor vechi e luat de reședințe neoclasice și, mai apoi, Sezession. În 1980, arhitectul sloven Edvard Ravnikar compune actualul design circular al pavajului, care dă pieței o notă foarte particulară: un soare, pe fundal de granit, cu raze din marmură macedoneană de Prilep. Un pod triplu, Tromostovje, peste râul Ljubljanica, leagă piața prin Stritarjeva ulica de piața veche a orașului, aflată la poalele dealului unde e castelul, în imediata vecinătate a catedralei. Piața orașului, Mestni trg, e dominată de o fântână de la 1751. Cele două piețe, deși nu au fost gândite împreună, deși sunt fiecare în parte rezultatul unor remodelări ulterioare, compun un ansamblu urban neașteptat de coerent și foarte plastic.

Hlavné námestie din Košice, Slovacia

Hlavné námestie înseamnă în slovacă Piața Mare, dar istoria de început a orașului și a pieței sale centrale e legată de coloniștii germani care sosesc aici la mijloc de secol XIII, la invitația regelui Béla al IV-lea al Ungariei. Orașul Košice, numit Kaschau în germană, Kassa în maghiară, Cașovia în cronici românești vechi, s-a aflat la intersecția unor mari rute comerciale, care legau Marea Baltică de Marea Neagră, Polonia de Transilvania, răsăritul de apusul Europei. Spațiul urban e riguros structurat. Trei drumuri paralele urmează direcția nord-sud, iar cel din mijloc se lărgește progresiv către locul unde întâlnește principala arteră est-vest, pentru a da naștere unei piețe cu o formă foarte specială, de lentilă. Forma lenticulară e urmare a construirii pieței pe spațiul în care funcționa de timpuriu în istorie un târg comercial, așezat într-o lărgire a drumului, la jumătatea distanței dintre castel și abație, mai înainte să se fi construit aici orice altă clădire. Dar și a unirii, printr-un proces tipic de synoecism, a două așezări distincte înainte de veacul al XIII-lea, a căror graniță era chiar piața de acum. În mijloc, chiar în punctul de intersecție al celor două axe, coloniștii germani au ridicat o biserică parohială. Locul ei e luat în secolul al XIV-lea de catedrala gotică a Sfintei Elisabeta, până astăzi cea mai mare catedrală de pe teritoriul Slovaciei. Turnul Sfântului Urban, adăpostind un clopot de șapte tone, și capela Sfântului Mihail, ambele gotice, ambele de secol XIV, flanchează catedrala, alcătuind un ansamblu unic și unitar. Teatrul, o bijuterie neobarocă, a fost finalizat în 1899. Case gotice, palate renascentiste și baroce, clădiri Art Nouveau definesc perimetrul pieței. Conturul fostelor ziduri de împrejmuire e clar vizibil în traseul circular al unor străzi adiacente. Piața în formă de lentilă din Košice e cel mai mare și mai coerent ansamblu urban lenticular, tipic Slovaciei de est.

Náměstí Zachariáše z Hradce din Telč, Cehia

Întemeiat în 1354, pe locul în care, într-o pădure deasă, se întretăiau două drumuri, în imediata vecinătate a unor ape, la granița dintre Moravia, Boemia și Austria, Telč, numit Teltsch în germană, are nefericirea de a trece printr-un mare incendiu două secole mai târziu. Orașul e reconstruit rapid, urmând vechiul plan, dar cu modificări ce țin de evoluția stilurilor și tehnicilor de construcție. Castelul gotic e refăcut în stil renascentist, iar casele din piață sunt mansardate și capătă fațade pictate, înlocuite apoi, în secolul al XVIII-lea, cu unele în stil rococo sau baroc. Arcada medievală de la parter, în stil gotic, rămâne nemodificată. Ea e continuă, toate casele din piață sunt unite de aceasta. Vor fi construite și două biserici și o coloană a ciumei închinată Sfântului Ioan Nepomuk, flancată de două fântâni. Spre finele secolului al XVIII-lea timpul se oprește brusc la Telč, epoca lui de glorie și dezvoltare economică se încheie aici. Orașul ajunge până astăzi fără modificări, neafectat de industrializare și, prin nu se știe ce minune, fără blocuri socialiste, desprins direct dintr-o carte de povești populare. Harta orașului e practic sinonimă cu piața triunghiulară, un pas în afara ei te poartă în lanurile galbene de rapiță ale colinelor Boemiei.

Masarykovo náměstí din Třeboň, Cehia

Třeboň, numit Wittingau în germană, are una dintre cele mai bine păstrate piețe medievale din Boemia. De fapt, doar forma datează din perioada medievală, pentru că actuala înfățișare, cu case renascentiste și baroce, e urmare a înfloririi comerțului cu pește din secolul al XVI-lea. Peisajul natural dimprejurul orașului a fost progresiv transformat prin intervenția omului, începând cu mijlocul secolului XIV-lea. Terenurile mlăștinoase au lăsat locul unei dense rețele de peste 500 de iazuri, grupate în 16 sisteme acvatice, astăzi un paradis resălbăticit și populat de specii rare de plante și animale. Cel mai mare dintre iazuri se găsește chiar lângă oraș și e legat de numele familiei Rosenberg, proprietarii burgului medieval. În piață se află, după tipicul tuturor orașelor istorice din Boemia și Moravia, o coloană a ciumei, o fântână renascentistă, clădirea cu turn a primăriei.

Náměstí din Štramberk, Cehia

Ca în multe alte locuri mici și nu foarte umblate, piața se cheamă doar Piața. Náměstí, în cehă. Iar Štramberk e un alt exemplu de loc în care orașul e totuna cu piața lui. În afara șirului de case care definesc perimetrul acesteia, doar două sau trei străduțe se adaugă hărții. Un turn cilindric, numit Trúba, cocoțat pe dealul împădurit de alături, rest al unui castel despre care se știu prea puține lucruri, domină așezarea. Totul e decor dintr-o poveste, de la păduri, la castel și piață, iar patrimoniului arhitectural i se adaugă un număr mare de case de lemn, din secolele XVIII și XIX. Ținutul în care se află Štramberk se numește Valašsko, de la numele populației venite aici în câteva valuri succesive, de-a lungul Carpaților, din Transilvania și, poate, din Bucovina. Dacă, pe drum, limba vlahilor s-a pierdut, iar aceștia s-au slavizat, au rămas vii o vreme unele obiceiuri și s-au transmis tehnici de construcție tradiționale, preluate și adaptate de meșterii locali, cehi sau germani. Casele de lemn amintesc clar de arhitectura românească în lemn din Transilvania. Mai multe orașe din zonă au avut astfel de centre, dar casele de lemn au fost înlocuite de altele, din zid, cel mai adesea în stil baroc. La Štramberk s-a păstrat cel mai mare număr de case de lemn în stil valah, cum sunt ele numite aici, compunând astăzi o interesantă rezervație arhitecturală.

De piață se leagă și fabricarea în câteva ateliere a unor prăjituri locale, numite „urechi de Štramberk“, care, prin lege, pot fi făcute doar aici. Se spune că au fost numite așa pentru că locuitorilor din Štramberkul medieval li s-au părut că acestea seamănă cu urechile soldaților tătari pe care ei i-au luat prizonieri, când raidurile tătare au ajuns până aici.

Hauptplatz din Retz, Austria

În 1278, contele Berthold von Rabenswal primește de la împăratul Rudolf I de Habsburg drept de stăpânire asupra ținutului Hardegg, așa că începe de îndată construirea unui oraș nou, lângă un sat deja existent, numit Rezze. O va face după un plan regulat, în stilul burgurilor din Boemia, în jurul unei piețe care până astăzi rămâne printre cele mai mari din Austria, deși populația de acum a așezării numără numai 4000 de suflete. Piața e foarte frumoasă, cu palate renascentiste de inspirație italiană, fântâni și o coloană barocă a Sfintei Treimi. În mijloc e primăria, o fostă biserică reconvertită la 1569. Dar surpriza cea mai mare se află sub pavaj: dedesubtul întregii piețe, sub tot orașul și chiar dincolo de el se întinde un labirint de pivnițe unite între ele, în care locuitorii au depozitat vinul făcut în zonă. Măsoară peste 20 de kilometri, cu mult peste rețeaua de străzi de la suprafață.

Piazza del Popolo, Piazza Garibaldi din Todi, Italia

Todi are trei rânduri de incinte fortificate. Urmând succesiunea lor, dinspre exterior spre interior, urci către piață, dar cobori în istorie: ziduri medievale, romane, etrusce. Piața e pe locul fostului for roman, așa cum catedrala, la capătul pieței și al unor trepte abrupte, e pe locul templului lui Jupiter. Piazza del Popolo din Todi, un spațiu închis, dominat de clădiri masive, crenelate, oferă, întocmai ca fortificațiile, un puternic sentiment de protecție. E adesea citată de studiile istorice drept modelul cel mai convingător de piață medievală. Cu siguranță e foarte frumoasă, impresionantă. În piața vecină, Garibaldi, se trece printr-un gât îngust, iar aceasta oferă o surpriză nebănuită pentru structura orașului. Exact opusul: o latură complet deschisă către dealurile Umbriei.