Piazza Pio II din Pienza, Italia

Așezată pe o culme de deal din Toscana, Pienza s-a numit la început Corsignano. Papa Pius al II-lea și-a iubit mult așezarea natală și a dorit să o transforme într-un model de trecere în concret a teoriilor despre orașul ideal. Îl angajează în acest scop pe arhitectul Bernardo Rossellino și se implică direct în gândirea planurilor. Influențat de scrierile lui Alberti, Pius plănuiește să ridice în jurul unei piețe centrale un oraș uniform stilistic și autosuficient, în sensul în care toate nevoile locuitorilor sunt complet acoperite. Moare însă în 1462, așa că schema urbanistică a orașului, care îi preia numele, se oprește acolo, cu doar 40 de clădiri înălțate. În inima „orașului ideal“, Bernardo Rossellino apucase să așeze o piață trapezoidală, care reprezintă prima încercare de înnoire urbană din perioada postclasică.
Spațiul nu e mare, dar prin formă și prin desenul pavajului e creată iluzia unor dimensiuni mai mari. Efectul final e cel al unei scene mărginite de clădiri importante. Palazzo Vescovile formează latura de răsărit. Pe latura opusă e palatul papal. Clădirea primăriei se află spre nord, iar pentru turnul ei, Rossellino a ales un model florentin. Alte două clădiri formează, alături de primărie, latura nordică. Piața e dominată de fațada catedralei, așezată pe latura mică a trapezului, astfel încât dimensiunile ei să fie atenuate, pentru a nu copleși piața, căci ideea papei era să ridice nu un oraș monumental, ci unul la scară omenească. Totul a fost calculat cu atenție, iar construcția bisericii a ținut cont de mișcarea soarelui. Inspirat de catedralele invadate de lumină naturală din Austria, papa a cerut ca biserica să nu respecte aliniamentul tradițional vest-est, ci să fie așezată astfel încât pe ferestre să intre dinspre sud soarele. Biserica este aliniată cu vârful Muntelui Amiata, un vulcan stins. Ferestrele dinspre sud ale bisericii permit vederea, la orizont, a acestui vârf, dar vârful nu e vizibil din piață. Se ajunge astfel la o interesantă inversare de percepție: interiorul bisericii creează senzația de spațiu deschis către peisaj, în timp ce piața lasă doar foarte puțin acces către natura din jur, creând mai degrabă sentimentul unui spațiu interior. Cele două spații deschise și înguste din piață, de pe lateralele catedralei, sunt primele exemple renascentiste de vedere către un peisaj rural din centrul unui oraș, creând, din acest punct de vedere, o ruptură cu tradiția pieței medievale. Pentru a vedea peisajul, trebuie să te deplasezi până la capătul pieței.
Diferite detalii de pe fațada unei clădiri sunt reluate pe fațada altei clădiri din piață, forma rectangulară a fațadelor repetă, la scară, forma ferestrelor. Ferestrele de la nivelul superior al palatului papal sunt o invenție a lui Rossellino, o combinație între crucea romană și luneta toscană: crucea e reluată ca detaliu la ferestrele de la Palazzo Vescovile, iar luneta reapare în design-ul ferestrelor clădirii primăriei. Arce și detalii circulare, în grupe de câte trei, se repetă pe fațadele tuturor clădirilor. Caroiajul de travertin și cărămidă roșie al pavajului pune în oglindă succesiunea de compartimente de pe fațada bisericii și se aliniază cu pilaștrii, ușile și colțurile tuturor clădirilor din piață. În mijlocul pieței se află un cerc de travertin, iar distanța de la cerc până la ușa bisericii e egală cu distanța de la baza bisericii până la occhio, obișnuita fereastră rotundă de pe fațada lăcaşului. Nu e singura „coincidență“, căci piața repetă o geometrie bazată pe cifrele 3, 5, 9. Mai mult, la începutul anilor 2000 s-a constatat că umbra catedralei se aliniază perfect cu caroiajul pavajului în anumite momente. Mai exact, la 11 zile după echinocțiul solar. Se știa deja în secolul al XV-lea că există un decalaj de 11 zile între calendarul folosit și cel astronomic. Reforma calendarului era puternic controversată în sânul Bisericii Catolice, pentru că data Paștelui se calculează în funcție de echinocțiu. Pieper, cel care a observat alinierea umbrei bisericii cu caroiajul pavajului, crede că, inițial, piața trebuia să reflecte aliniamentul chiar în ziua echinocțiului. Așa a început construcția, dar proiectul a fost refăcut, astfel încât aliniamentul să aibă loc în ziua oficială a echinocțiului. Când s-a hotărât modificarea, construcția clădirilor din piață era deja pornită, redesenarea caroiajului pavajului ar fi dus la nealinierea lui cu detaliile clădirilor, așa că singura soluție tehnică a fost înălțarea acoperișului catedralei, fapt confirmat de nerespectarea proporțiilor albertiene la frontonul bisericii. E o enigmă faptul că detaliile refacerii, precum și povestea alinierii umbrei catedralei la desenul pavajului nu apar în jurnalul extrem de minuțios al papei.

Piazza Castello din Marostica, Italia

La fiecare doi ani, în a doua săptămână a lunii  septembrie, la Marostica se desfășoară o partidă de șah. Locul figurinelor de lemn e luat de oameni vii, iar tablă de concurs devine chiar piața micului oraș medieval, al cărei pavaj a fost gândit special în acest scop. Piazza Castello din Marostica e numită de aceea și Piazza degli Scacchi.

Povestea spune că, în vremuri medievale, doi tineri nobili, Rinaldo D’Angarano și Vieri da Vallanora, s-au îndrăgostit nebunește de Lionora, fiica stăpânului locului. Obiceiul vremii cerea ca soarta fetei să fie decisă prin duel. Dar tatăl nu vrea dușmani, nu vrea să piară nimeni, așa că interzice duelul și propune, în locul lui, o partidă de șah. Câștigătorul urma să devină soțul râvnitei Lionora. Iar cel care pierdea nu avea să piardă, ci să câștige mâna fetei mai mici, Oldrada.

Desigur, povestea nu are de-a face cu adevărul istoric. Nici măcar unul dintre personajele din poveste nu a existat, cum nu a existat nici o partidă de șah în Evul Mediu la Marostica, oraș numit în limba locală, veneta, Maròstega.  Dar a existat un scriitor și arhitect, pe numele său Mario Mirko Vucetich, originar din Dalmația, care a imaginat întreaga poveste, imediat după Al Doilea Război Mondial. Iar clubul de șah local a găsit de cuviință să socotească reală povestea și să organizeze, în fiecare an par, un concurs cu oameni vii pe post de piese de șah în piața foarte scenică și cu reale origini medievale a micului oraș Marostica, din nordul Italiei.

 

Piața Sfatului din Brașov

 

Încă din secolul al XIV-lea, în Piața Sfatului din Brașov se desfășurau constant târguri și se schimbau produse. Pe atunci se chema Marktplatz. Spațiul e dominat de clădirea Casei Sfatului, construită în 1420. Ea oferă nu doar centrul pieței, ci și un interesant contrapunct cromatic, prin culoarea deschisă, la Schwarze Kirche, Biserica Neagră, aflată în vecinătate, vizibilă din piață. Deleted:

Žižkovo náměstí din Tábor, Cehia

Într-o laterală a pieței se află statuia generalului Jan Žižka, căpetenie a mișcării husite, unul dintre puținii comandanți militari din istoria lumii care nu au pierdut vreodată o bătălie. Numele lui e purtat astăzi de piața din Tábor. Situat pe un vârf de deal, cu piața chiar pe culme, în imediata vecinătate a lacului botezat Iordan, după râul biblic, orașul a fost fondat în primăvara anului 1420, drept centru al mișcării revoluționare husite. Inițial, a fost regulat, apoi a avut tendința de a se dezvolta organic, și forma pieței despre aceasta vorbește. Străzile au fost special gândite în zig-zag, ca inamicul să ajungă greu în centru. Deși nu se vede clar în fotografie, piața e în pantă, ceea ce adaugă o nouă dimensiune spațiului ei.

Praça do Comércio din Lisabona, Portugalia

Piața își datorează existența marelui cutremur de la Lisabona de la 1 noiembrie 1755 și incendiului care i-a urmat. În locul lăsat gol de dezastrele naturale, e construit un oraș nou și regulat, rezultat al eforturilor de refacere coordonate de marchizul de Pombal, conducătorul guvernului regal.

Praça do Comércio apare pe locul ocupat înainte de curtea palatului regal, Terreiro do Paço, un nume încă în uz pentru piață, cu o latură deschisă către Tejo, cel mai mare râu al Peninsulei Iberice. Suprafața pieței e uriașă, 175 x 180 metri, printre cele mai mari ale continentului european.

Plaza de la Corredera din Córdoba, Spania

Curând după ce la Madrid e construită Plaza Mayor, modelul ei e urmat de alte orașe, chiar și cele depărtate de capitală. Plaza de la Corredera din Córdoba e singura piață patrulateră din sudul Spaniei, din Andaluzia.  Înfățișarea ei se datorează arhitectului Antonio Ramós Valdés din Salamanca. În 1683, acesta construiește un uriaș patrulater, semiregulat, ceva mai mic însă decât la Madrid, pe locul unei esplanade unde, de-a lungul timpului, s-au aflat un circ roman, apoi un loc de schimb al mărfurilor în perioada orașului musulman.

După construcție, piața a fost folosită în diferite scopuri, de la spațiu de târguri temporare, la arenă pentru coride, de unde și provine numele actual. În prăvăliile de sub arcele de la parter se află așa-numitele esparterías, magazine unde se vând, prin tradiție, împletituri din fibre vegetale. Tot aici se află , de aproape un secol, magazinele de antichități.

Domplatz din Passau, Germania

Structura urbană e dictată de poziția geografică, una dintre cele mai spectaculoase ale unui oraș european.  Passau e situat pe o limbă de pământ, la confluența dintre Dunăre, Inn și Ilz, fiecare cu ape de altă culoare. Domplatz se află în punctul cel mai înalt al orașului. Un avantaj, pentru că, an de an, Passau e amenințat de inundații. Piața prinde contur în 1150, iar din 1155 intră, prin donația episcopului Konrad von Babenberg, în proprietatea catedralei, condiția fiind ca pe laturile ei libere să fie ridicate case clericale. Cele 14 clădiri astfel apărute sunt afectate de incendiile de proporții din 1662 și 1680, fiind refăcute de arhitecți italieni, în stilul barocului târziu. În 1824, în mijlocul pieței e amplasată statuia împăratului Maximilian I al Bavariei. Piața devine cu această ocazie, pentru prima dată în istoria ei, publică și capătă statutul de piață principală a orașului. După 2013, e reamenajată. Pavajul dispare, e înlocuit cu pietriș fin, amintind de perioade istorice trecute. Iluminația e spectaculoasă, una dintre cele mai reușite din Europa. Pune accentul pe fațada catedralei, lăsând în penumbră piața și restul clădirilor. Un subtil joc întuneric-lumină, un joc al trecutului, când noaptea orașele nu erau luminate, cu prezentul. Efectul e de scenă de teatru baroc.

Sultanahmet Meydanı din Istanbul, Turcia

Spațiul pieței are ceva din ambiguitatea întâlnirii dintre Orient și Europa. Nu e vorba de o singură piață, ci de două piețe unite, numite la fel. Între Sfânta Sofia și Sultan Ahmet Camii, cunoscută drept Moscheea Albastră, se întinde o piață cu fântână la mijloc, adesea numită Ayasofya Meydanı, deși denumirea oficială e Sultanahmet Meydanı. E o piață-grădină, pe locul în care în perioada romană s-a aflat Augusteion, forul lui Augustus. În mod paradoxal, piața lungă dintre Moscheea Albastră și Muzeul de Artă Islamică poartă numele de Parcul Sultanahmet, deși e mai puțin parc decât piața vecină. Nici un loc din lume nu condensează atâta istorie pe metru pătrat. Obeliscul lui Theodosie cel Mare e, de fapt, egiptean, și a fost adus aici în 390, de la Luxor. Sculptat în granit de Assuan, a fost ridicat în 1490 a. Chr. pentru faraonul egiptean Tutmes al III-lea. Coloana serpentină a fost adusă în 324 din templul lui Apollo de la Delphi, unde preamărea victoria grecilor împotriva perșilor. Turnată din aliajul armelor persane, retopit de greci, are acum 2500 de ani. Alt obelisc a fost construit în secolul al X-lea de Constantin al VII-lea. E de adăugat o „fântână germană“ ridicată la 1900 pentru a marca vizita împăratului Wilhelm al II-lea. Apoi, fațada Art Nouveau cu elemente orientale a clădirii care astăzi găzduiește rectoratul Universității Marmara. Moscheea Albastră și Sfânta Sofia definesc o latură a pieței. De partea opusă, Muzeul de Artă Islamică se află în palatul lui Ibrahim Pașa, vizirul lui Suleiman Magnificul. Kilometrul zero al Imperiului Roman de Răsărit a fost marcat de o coloană de marmură încă vizibilă în colțul de nord-est al pieței. Și nu e tot. Piața e, de fapt, arena hipodromului roman.

Trg Peristil din Split, Croația

Văzut de sus, orașul vechi din Split se înfățișează ca o cutie dreptunghiulară în care cineva a așezat clădiri, străzi și piețe. Două dintre piețele din cetate sunt mari și, începând cu Evul Mediu, au deținut un rol cheie în istoria orașului, numit Spalato în italiană. Narodni trg, Piața Poporului, pur și simplu Pjaca pentru localnici, e atestată din secolul al XIII-lea și are câteva clădiri gotice superbe. Ceva mai încolo, la intrarea în cetate, e Trg Braće Radić, numită de localnici Voćni trg, adică piața de fructe, în amintirea vechiului și coloratului ei rol. Imediat în afara zidurilor medievale, se află o a treia mare piață, Piața Republicii, mai nouă, care trimite prin arhitectură la San Marco din Veneția. A fost construită în stil istorist la mijloc de secol XIX, pentru a arăta că Split, vreme îndelungată sub stăpânire venețiană, duce mai departe această tradiție. Sunt piețe foarte frumoase, fiecare cu o individualitate clar conturată, dar cea mai interesantă și mai veche dintre piețele din Split e de departe Trg Peristil, mai mică decât acestea, socotită însă de localnici inima istorică a locului. Istoria ei e cât se poate de specială. La origine, piața a fost curtea interioară a palatului ridicat pentru împăratul roman Dioclețian în anul 305, pe o suprafață uriașă, de 300 de metri pătrați. De fapt, jumătate din orașul vechi de la Split se află în interiorul zidurilor palatului, cel mai bine conservat palat roman ajuns până la noi. După ce romanii îl abandonează, el rămâne pustiu secole bune, până când locuitorii din Salona se refugiază din fața slavilor între zidurile sale, transformând fostul palat în oraș. Oraș va rămâne tot timpul. Ioan de Ravenna, primul arhiepiscop al locului, decide transformarea mausoleului lui Dioclețian în biserică. E momentul în care curtea palatului devine oficial piață a catedralei, cu toate funcțiile pe care le avea o piață medievală. Suferă transformări, dar parte din elemente se păstrează, inclusiv coloanele de porfir roșu.

Trg Sveta Eufemije & Trg G. Matteottija din Rovinj, Croația

Istoria orașului e legată de Veneția, dar Rovinj a fost întemeiat mult mai devreme, la începutul secolului al VIII-lea, pe o insulă separată de uscat printr-un canal îngust. Mult mai târziu, în 1763, către finalul stăpânirii venețiene, comunitatea colmatează istmul și orașul e unit cu uscatul. Printr-un proces clasic de synoecism, exact pe locul vechiului canal, se conturează în scurt timp un sistem de piețe, patru la număr, dintre care cea mai importantă e Trg G. Matteottija. Majoritatea clădirilor de aici sunt de secol XIX, dar preamăresc legătura trecută a orașului cu Veneția, reproducând chiar leul Sfântului Marcu pe frontonul primăriei. Piața principală a orașului rămâne Trg Sveta Eufemije, aflată pe culmea dealului, în punctul cel mai înalt, liberă pe trei laturi, privind spre mare, dominată de campanila de 60 de metri a bazilicii, cu statuia Sfintei Eufemia în vârf, rotindu-se în funcție de direcția vântului.

Tartinijev trg din Piran, Slovenia

Giuseppe Tartini, autor al bine-cunoscutului Il trillo del diavolo, s-a născut în acest oraș, numit în epocă Pirano, parte a Republicii Venețiene. Piața de la Piran îi poartă numele, iar casa natală a compozitorului se află pe o laterală a pieței, doar că, la data nașterii lui, locul arăta cu totul altfel. Piața Tartini nu a fost mereu piață, ci, la începuturi, un debarcader pentru bărcile și vasele care pescuiau în apele Adriaticii, aflat în afara zidurilor cetății. Cu timpul, cheiurile încep să fie mărginite de palate și clădiri frumoase, cu rol administrativ. Cum locul capătă importanță, autoritățile decid, la 1894, colmatarea golfului și construirea pe acest loc a unei piețe în adevăratul sens al cuvântului. Doi ani mai târziu, în piață e dezvelită statuia lui Tartini, gândită ca punct focal, iar piața, dominată de pe colină de biserica Sfântului Gheorghe, cu o campanilă identică cu cea de la Veneția, e un spațiu armonios și foarte viu, cu o corectă și izbutită balansare a formei și proporțiilor.

 

Prešernov trg și Mestni trg din Ljubljana, Slovenia

Prešernov trg a fost o simplă întretăiere de drumuri, la intrarea în orașul medieval, unde, la 1646, e ridicată o mănăstire franciscană, existentă și azi. În secolul al XIX-lea, răspântia e pavată și capătă aspectul unei piețe urbane. Sfârșitul aceluiași secol aduce o transformare radicală, căci, urmare a cutremurului din 1895, locul caselor vechi e luat de reședințe neoclasice și, mai apoi, Sezession. În 1980, arhitectul sloven Edvard Ravnikar compune actualul design circular al pavajului, care dă pieței o notă foarte particulară: un soare, pe fundal de granit, cu raze din marmură macedoneană de Prilep. Un pod triplu, Tromostovje, peste râul Ljubljanica, leagă piața prin Stritarjeva ulica de piața veche a orașului, aflată la poalele dealului unde e castelul, în imediata vecinătate a catedralei. Piața orașului, Mestni trg, e dominată de o fântână de la 1751. Cele două piețe, deși nu au fost gândite împreună, deși sunt fiecare în parte rezultatul unor remodelări ulterioare, compun un ansamblu urban neașteptat de coerent și foarte plastic.

Hlavné námestie din Košice, Slovacia

Hlavné námestie înseamnă în slovacă Piața Mare, dar istoria de început a orașului și a pieței sale centrale e legată de coloniștii germani care sosesc aici la mijloc de secol XIII, la invitația regelui Béla al IV-lea al Ungariei. Orașul Košice, numit Kaschau în germană, Kassa în maghiară, Cașovia în cronici românești vechi, s-a aflat la intersecția unor mari rute comerciale, care legau Marea Baltică de Marea Neagră, Polonia de Transilvania, răsăritul de apusul Europei. Spațiul urban e riguros structurat. Trei drumuri paralele urmează direcția nord-sud, iar cel din mijloc se lărgește progresiv către locul unde întâlnește principala arteră est-vest, pentru a da naștere unei piețe cu o formă foarte specială, de lentilă. Forma lenticulară e urmare a construirii pieței pe spațiul în care funcționa de timpuriu în istorie un târg comercial, așezat într-o lărgire a drumului, la jumătatea distanței dintre castel și abație, mai înainte să se fi construit aici orice altă clădire. Dar și a unirii, printr-un proces tipic de synoecism, a două așezări distincte înainte de veacul al XIII-lea, a căror graniță era chiar piața de acum. În mijloc, chiar în punctul de intersecție al celor două axe, coloniștii germani au ridicat o biserică parohială. Locul ei e luat în secolul al XIV-lea de catedrala gotică a Sfintei Elisabeta, până astăzi cea mai mare catedrală de pe teritoriul Slovaciei. Turnul Sfântului Urban, adăpostind un clopot de șapte tone, și capela Sfântului Mihail, ambele gotice, ambele de secol XIV, flanchează catedrala, alcătuind un ansamblu unic și unitar. Teatrul, o bijuterie neobarocă, a fost finalizat în 1899. Case gotice, palate renascentiste și baroce, clădiri Art Nouveau definesc perimetrul pieței. Conturul fostelor ziduri de împrejmuire e clar vizibil în traseul circular al unor străzi adiacente. Piața în formă de lentilă din Košice e cel mai mare și mai coerent ansamblu urban lenticular, tipic Slovaciei de est.

Náměstí Zachariáše z Hradce din Telč, Cehia

Întemeiat în 1354, pe locul în care, într-o pădure deasă, se întretăiau două drumuri, în imediata vecinătate a unor ape, la granița dintre Moravia, Boemia și Austria, Telč, numit Teltsch în germană, are nefericirea de a trece printr-un mare incendiu două secole mai târziu. Orașul e reconstruit rapid, urmând vechiul plan, dar cu modificări ce țin de evoluția stilurilor și tehnicilor de construcție. Castelul gotic e refăcut în stil renascentist, iar casele din piață sunt mansardate și capătă fațade pictate, înlocuite apoi, în secolul al XVIII-lea, cu unele în stil rococo sau baroc. Arcada medievală de la parter, în stil gotic, rămâne nemodificată. Ea e continuă, toate casele din piață sunt unite de aceasta. Vor fi construite și două biserici și o coloană a ciumei închinată Sfântului Ioan Nepomuk, flancată de două fântâni. Spre finele secolului al XVIII-lea timpul se oprește brusc la Telč, epoca lui de glorie și dezvoltare economică se încheie aici. Orașul ajunge până astăzi fără modificări, neafectat de industrializare și, prin nu se știe ce minune, fără blocuri socialiste, desprins direct dintr-o carte de povești populare. Harta orașului e practic sinonimă cu piața triunghiulară, un pas în afara ei te poartă în lanurile galbene de rapiță ale colinelor Boemiei.