Featured Video Play Icon

Námestie Majstra Pavla din Levoča, Slovacia

Levoča, numită Leutschau în germană și Lőcse în limba maghiară, a fost capitala vechii regiuni istorice Spiš și are una dintre cele mai mari piețe din Europa Centrală. E aproape nemodificată, cu doar una sau două intruziuni moderne, mărginită de peste 50 de case vechi, câteva cu fațade pictate. În centrul pieței de formă dreptunghiulară, reproducând la scară ceva mai mică proporțiile și forma burgului înconjurat până astăzi de ziduri, se găsește biserica Sfântului Iacob, cu cel mai înalt altar sculptat în lemn din lume. În stil gotic târziu, e opera unui talentat și misterios meșter Pavel, despre care s-au pierdut aproape toate informațiile, odată cu incendiul care a distrus arhiva orașului, în 1550. Dar piața îi poartă astăzi numele. În Piața Majstra Pavla se află și clădirea cu arcade a primăriei, refăcută după incendiul din 1550, unul dintre cele mai reușite exemple de arhitectură laică renascentistă din Slovacia. Lângă aceasta, datând din secolul al XVI-lea, cușca rușinii, unde erau închiși vinovații, pentru a fi văzuți de comunitate.

DCIM100MEDIADJI_0091.JPG