Featured Video Play Icon

Trg Republike Hrvatske din Šibenik, Croația

Printre orașele de pe Coasta Dalmată, Šibenik reprezintă o excepție. Nu e, la origine, o fostă colonie grecească, nici nu a fost fondat de iliri sau romani, ci de primii croați ajunși aici. Istoria ulterioară nu e însă foarte diferită de a celorlalte orașe de coastă, aducându-i în scenă pe otomani, pe venețieni, pe regii Ungariei și pe habsburgi. Dar slavii rămân, mereu, elementul dominant în cetate. O vreme, comunitatea morlacă a fost numeric importantă. 

Piața are nuanțe particulare și e socotită cea mai frumoasă din Croația de azi. E formată din două secțiuni distincte, dintre care una a jucat rol de piață a bisericii, cealaltă a fost centru al puterii laice și, deși în imediata vecinătate a țărmului, nu a fost niciodată port. Palatul renascentist, dar în primul rând biserica Sfântului Iacob, aflată pe lista UNESCO, sunt reperele importante ale pieței.