Featured Video Play Icon

Plaza nueva din Bilbao, Spain

O piață plină de viață, de baruri, de magazine, taverne, terase, restaurante. Construită între 1821 și 1851 în stil neoclasic și mărginită de clădiri identice, cu trei niveluri și colonadă, se numește Plaza Nueva prin opoziție cu piața medievală a orașului și măsoară 3400 mp. Stilul funcționalist al clădirilor, absența decorației bogate reflectă ideile Iluminismului, căci piața e proiectată la fine de secol XVIII, deși construcția ei începe câteva decenii mai târziu. Primul arhitect al pieței e Silvestre Pérez. Întreg spațiul dă sentimentul unui uriaș, dar totuși intim salon de palat. În fiecare duminică, Plaza Nueva găzduiește un târg de antichități.