Ca în multe alte locuri mici și nu foarte umblate, piața se cheamă doar Piața. Náměstí, în cehă. Iar Štramberk e un alt exemplu de loc în care orașul e totuna cu piața lui. În afara șirului de case care definesc perimetrul acesteia, doar două sau trei străduțe se adaugă hărții. Un turn cilindric, numit Trúba, cocoțat pe dealul împădurit de alături, rest al unui castel despre care se știu prea puține lucruri, domină așezarea. Totul e decor dintr-o poveste, de la păduri, la castel și piață, iar patrimoniului arhitectural i se adaugă un număr mare de case de lemn, din secolele XVIII și XIX. Ținutul în care se află Štramberk se numește Valašsko, de la numele populației venite aici în câteva valuri succesive, de-a lungul Carpaților, din Transilvania și, poate, din Bucovina. Dacă, pe drum, limba vlahilor s-a pierdut, iar aceștia s-au slavizat, au rămas vii o vreme unele obiceiuri și s-au transmis tehnici de construcție tradiționale, preluate și adaptate de meșterii locali, cehi sau germani. Casele de lemn amintesc clar de arhitectura românească în lemn din Transilvania. Mai multe orașe din zonă au avut astfel de centre, dar casele de lemn au fost înlocuite de altele, din zid, cel mai adesea în stil baroc. La Štramberk s-a păstrat cel mai mare număr de case de lemn în stil valah, cum sunt ele numite aici, compunând astăzi o interesantă rezervație arhitecturală.
De piață se leagă și fabricarea în câteva ateliere a unor prăjituri locale, numite „urechi de Štramberk“, care, prin lege, pot fi făcute doar aici. Se spune că au fost numite așa pentru că locuitorilor din Štramberkul medieval li s-au părut că acestea seamănă cu urechile soldaților tătari pe care ei i-au luat prizonieri, când raidurile tătare au ajuns până aici. 