Žižkovo náměstí din Tábor, Cehia

Într-o laterală a pieței se află statuia generalului Jan Žižka, căpetenie a mișcării husite, unul dintre puținii comandanți militari din istoria lumii care nu au pierdut vreodată o bătălie. Numele lui e purtat astăzi de piața din Tábor. Situat pe un vârf de deal, cu piața chiar pe culme, în imediata vecinătate a lacului botezat Iordan, după râul biblic, orașul a fost fondat în primăvara anului 1420, drept centru al mișcării revoluționare husite. Inițial, a fost regulat, apoi a avut tendința de a se dezvolta organic, și forma pieței despre aceasta vorbește. Străzile au fost special gândite în zig-zag, ca inamicul să ajungă greu în centru. Deși nu se vede clar în fotografie, piața e în pantă, ceea ce adaugă o nouă dimensiune spațiului ei.

Náměstí Zachariáše z Hradce din Telč, Cehia

Întemeiat în 1354, pe locul în care, într-o pădure deasă, se întretăiau două drumuri, în imediata vecinătate a unor ape, la granița dintre Moravia, Boemia și Austria, Telč, numit Teltsch în germană, are nefericirea de a trece printr-un mare incendiu două secole mai târziu. Orașul e reconstruit rapid, urmând vechiul plan, dar cu modificări ce țin de evoluția stilurilor și tehnicilor de construcție. Castelul gotic e refăcut în stil renascentist, iar casele din piață sunt mansardate și capătă fațade pictate, înlocuite apoi, în secolul al XVIII-lea, cu unele în stil rococo sau baroc. Arcada medievală de la parter, în stil gotic, rămâne nemodificată. Ea e continuă, toate casele din piață sunt unite de aceasta. Vor fi construite și două biserici și o coloană a ciumei închinată Sfântului Ioan Nepomuk, flancată de două fântâni. Spre finele secolului al XVIII-lea timpul se oprește brusc la Telč, epoca lui de glorie și dezvoltare economică se încheie aici. Orașul ajunge până astăzi fără modificări, neafectat de industrializare și, prin nu se știe ce minune, fără blocuri socialiste, desprins direct dintr-o carte de povești populare. Harta orașului e practic sinonimă cu piața triunghiulară, un pas în afara ei te poartă în lanurile galbene de rapiță ale colinelor Boemiei.

Masarykovo náměstí din Třeboň, Cehia

Třeboň, numit Wittingau în germană, are una dintre cele mai bine păstrate piețe medievale din Boemia. De fapt, doar forma datează din perioada medievală, pentru că actuala înfățișare, cu case renascentiste și baroce, e urmare a înfloririi comerțului cu pește din secolul al XVI-lea. Peisajul natural dimprejurul orașului a fost progresiv transformat prin intervenția omului, începând cu mijlocul secolului XIV-lea. Terenurile mlăștinoase au lăsat locul unei dense rețele de peste 500 de iazuri, grupate în 16 sisteme acvatice, astăzi un paradis resălbăticit și populat de specii rare de plante și animale. Cel mai mare dintre iazuri se găsește chiar lângă oraș și e legat de numele familiei Rosenberg, proprietarii burgului medieval. În piață se află, după tipicul tuturor orașelor istorice din Boemia și Moravia, o coloană a ciumei, o fântână renascentistă, clădirea cu turn a primăriei.

Náměstí din Štramberk, Cehia

Ca în multe alte locuri mici și nu foarte umblate, piața se cheamă doar Piața. Náměstí, în cehă. Iar Štramberk e un alt exemplu de loc în care orașul e totuna cu piața lui. În afara șirului de case care definesc perimetrul acesteia, doar două sau trei străduțe se adaugă hărții. Un turn cilindric, numit Trúba, cocoțat pe dealul împădurit de alături, rest al unui castel despre care se știu prea puține lucruri, domină așezarea.

Totul e decor dintr-o poveste, de la păduri, la castel și piață, iar patrimoniului arhitectural i se adaugă un număr mare de case de lemn, din secolele XVIII și XIX. Ținutul în care se află Štramberk se numește Valašsko, de la numele populației venite aici în câteva valuri succesive, de-a lungul Carpaților, din Transilvania și, poate, din Bucovina. Dacă, pe drum, limba vlahilor s-a pierdut, iar aceștia s-au slavizat, au rămas vii o vreme unele obiceiuri și s-au transmis tehnici de construcție tradiționale, preluate și adaptate de meșterii locali, cehi sau germani. Casele de lemn amintesc clar de arhitectura românească în lemn din Transilvania. Mai multe orașe din zonă au avut astfel de centre, dar casele de lemn au fost înlocuite de altele, din zid, cel mai adesea în stil baroc. La Štramberk s-a păstrat cel mai mare număr de case de lemn în stil valah, cum sunt ele numite aici, compunând astăzi o interesantă rezervație arhitecturală.

De piață se leagă și fabricarea în câteva ateliere a unor prăjituri locale, numite „urechi de Štramberk“, care, prin lege, pot fi făcute doar aici. Se spune că au fost numite așa pentru că locuitorilor din Štramberkul medieval li s-au părut că acestea seamănă cu urechile soldaților tătari pe care ei i-au luat prizonieri, când raidurile tătare au ajuns până aici.