Istoria pieței Aristotelous începe cu incendiul care a distrus, în 1917, două treimi din oraș. Până atunci, Salonicul, urmare a secolelor de stăpânire otomană, era un oraș oriental, fără piață și orice încercare de a proiecta una se lovise de imposibilitatea demolării unei suprafețe prea dens construite. Ce nu reușesc arhitecții reușește focul. Proiectul e făcut de francezul Ernest Hébrard în 1918, dar finalizat abia în 1950.
Herceg Novi, Castelnuovo, în italiană, nu e nou, cum spune numele, ci destul de vechi, pentru că a fost fondat în 1382, pe locul unui sat de pescari, de regele Bosniei, Ștefan I, al cărui nume îl poartă astăzi piața centrală a orașului. Turcii cuceresc orașul în 1482 și rămân aici două secole, cu o mică întrerupere, când orașul se află sub spanioli. Trece în mâinile Veneției în 1687, apoi ale Imperiului Austro-Ungar, apoi Herceg Novi, vremelnic, e sub Napoleon, sub ruși, sub Mussolini și parte a Iugoslaviei. Istoria, nu chiar toată, se vede rezumată în piață. O piață paradoxală, pentru că e o piață de tip italian, având în mijloc o splendidă biserică ortodoxă înconjurată de palmieri. Neoficial, numele pieței e Belavista. De aici se văd marea, un turn otoman cu ceas, fortăreața spaniolă, campanila bisericii catolice, orașul de jos.
Náměstí Svornosti e o piață mică, de 45 x 60 metri. Frumoasă, dar prin nimic excepțională, deși grupează câteva case cu fațade renascentiste, are o coloană barocă și e mărginită, pe o latură, de clădirea veche, cu arcade, a primăriei. Orașul, numit Krumau în germană, s-a dezvoltat în jurul splendidului castel a cărui primă atestare în istorie e făcută într-un poem de secol XIII. Castelul a rămas în permanență, urbanistic vorbind, reperul central, în timp ce piața a avut un rol secundar față de acesta, de unde și dimensiunile sale, impuse și de situarea pe o meandră a râului Vltava. Dar ea rămâne un element cheie al decorului de basm al localității, devenită celebră în întreaga lume și invadată de aceea de mult prea mulți turiști pentru un burg așa de mic.
Piața din Elburg este rezultatul intersecției celor două artere principale și reia, la scară mult redusă, proporțiile patrulaterului care reprezintă harta orașului. Elburg are o structură geometrică perfectă, gândită în așa fel încât toate măsurile să se raporteze la numărul de aur. Forma orașului, conservată fără nici o modificare, a fost realizată între 1392 și 1396 și reprezintă o excepție pentru Evul Mediu. Toate drumurile se raportează la margine și la piața situată exact în centrul geometric al patrulaterului.
Piața are un rol important în viața socială și economică comunității din Leira, e plină de cafenele și terase, numeroase evenimente sunt organizate aici. Piața are un pavaj socotit printre cele mai frumoase din Portugalia. În vremuri medievale, în piață se desfășurau târguri sezoniere.
Mogarraz e o așezare mică, istorică din Sierra de Francia, munții de lângă Salamnca. Originile așezării coboară în secolul al XI-lea, când a fost întemeiată de gasconi, iar satul e cunoscut astăzi în Spania pentru cele câteva sute de portrete ale locuitorilor desenate pe pereții caselor de Florencio Maíllo, un artist local, începând cu anii 60, când localitatea începuse să fie depopulată. Mogarraz e însă interesant și pentru că păstrează mare parte din arhitectura veche și are o structură apropiată de cea originală, cu piață excentrică și atmosferă de poveste.
O piață plină de viață, de baruri, de magazine, taverne, terase, restaurante. Construită între 1821 și 1851 în stil neoclasic și mărginită de clădiri identice, cu trei niveluri și colonadă, se numește Plaza Nueva prin opoziție cu piața medievală a orașului și măsoară 3400 mp.
Stilul funcționalist al clădirilor, absența decorației bogate reflectă ideile Iluminismului, căci piața e proiectată la fine de secol XVIII, deși construcția ei începe câteva decenii mai târziu. Primul arhitect al pieței e Silvestre Pérez. Întreg spațiul dă sentimentul unui uriaș, dar totuși intim salon de palat. În fiecare duminică, Plaza Nueva găzduiește un târg de antichități.
Un adevărat simbol al independenței Georgiei, Piața Libertății a purtat pentru prima dată acest nume în 1918, în timpul Primei Republici Georgiene. Numele revine după destrămarea URSS pentru a defini cu mândrie identitatea de azi a țării, subliniată de statuia de aur a Sfântului Gheorghe învingând balaurul, așezată aici în 2006. Dar ce e mai interesant e faptul că simpla succesiune a numelor pe care le-a purtat piața de-a lungul istoriei recente, e chiar un rezumat perfect al istoriei Georgiei în epoca modernă. Când e construită, la început de secol XIX, se numește piața Erevan sau piața Ivan Paskevich, de la numele generalului Armatei Imperiale Ruse care cucerește Erevanul, primind astfel titlul de conte de Erevan. În perioada URSS se cheamă, mai întâi, Piața Beria, apoi e redenumită Piața Lenin și o statuie a lui Lenin domină centrul până în 1991. De notat un aspect interesant pentru dinamica rețelei urbane a orașului: la începuturi, pe vremea când nu era piață, ci un loc de intersecție a unor drumuri comerciale, cu han, spațiul pieței se afla nu în centrul, ci mai degrabă către marginea orașului. E un sistem de dezvoltare a marginii comerciale a orașului – care, treptat, devine centru – întâlnit și multe orașe mari din Vestul Europei. Și un episod special, de istorie aventuroasă, se petrece aici: în 1907, piața e scena unui jaf bancar celebru, pus la cale și condus chiar de Stalin.
Piața e printre cele mai mari din Europa și poartă numele regelui Ottokar al II-lea al Boemiei, care, la 1256, întemeiază orașul, numit Budweis în germană. Turnul Negru, construit în secolul al XVI-lea, și Catedrala Sfântului Nicolae se află în colțul de sud-est. Cădirea barocă a primăriei e în colțul opus al pieței, în timp ce punctul central e ocupat de Fântâna lui Samson, cu o decorație foarte elaborată, barocă. 48 de case, cu blazon, o fabrică de bere și o bursă a sării completează piața.
E una dintre cele mai mari piețe din Spania și se află chiar la intrarea în orașul medieval. Originile sale se găsesc în secolul al XI-lea, pe când spațiul era folosit pentru desfășurarea marilor sărbători tradiționale. Clădirile datează din perioade diferite, păstrând toate colonada de la parter, elaborată în secolul al XVI-lea. Pe latura de nord-vest, Turnul Bujaco e o construcție ce reține imediat privirea, devenită simbol al orașului. Datează din perioada stăpânirii arabe și a fost înălțat pe fundații romane. Se pare că numele îi vine de la cuvântul folosit în zonă pentru a desemna păpușile confecționate din paie, bujacos.
Viața piețelor din Europa e diferită de la oraș la oraș, de la țară la țară, de la cultură la cultură. Spre miezul nopții, când ultimii trecători solitari traversează destul de grăbiți piețele orașelor din nordul Germaniei, îndreptându-se spre casele lor, piețele din Peninsula Iberică sunt încă pline de veselie, de zgomot, forfotesc de o lume care pare să nu aibă mâine nici o treabă. Aglomerația continuă acolo câteva ore peste miezul nopții. Hotărât lucru, cel mai viu spectacol al piețelor de pe continentul european e oferit de orașele spaniole. Iarna, contrastul dintre nord și sud se temperează sub acest aspect, pentru că piețele nordice au târguri de Crăciun, iar piețele din sud sunt mai goale decât vara, deși, cu siguranță, tot ele ies în câștig. Piața unui oraș european, din orice țară ar fi el, trăiește de la anotimp la anotimp ritmuri și ritualuri diferite, capătă alte înfățișări.
Piețe urbane sunt de găsit peste tot în Europa, iar pe site sunt prezentate piețe de pe întreg continentul. Europa are însă, la capitolul piețe, câteva zone privilegiate. Sudul mediteraneean excelează, clima i-o permite, dar și coasta Mării Baltice are piețe excepționale, mult mai puțin știute față de cele din sud, dar care merită atenție deplină. Există o evidentă diferență între nord și sud, dar piețele sunt chiar mai grupate de atât. Cine își ia răgazul să le poziționeze pe hartă constată că piețele frumoase, piețele estetic interesante, piețele cu poveste sunt situate mai ales în câteva regiuni ale Europei și formează un soi de „rețea“. Mult înainte ca internetul să se fi inventat, conexiuni invizibile legau orașele între ele, creând sisteme urbane oarecum similare. Oricât de diferite ar fi între ele, piețele au ceva consistent în comun, de la funcțiile lor, până la felul în care se arată viața oamenilor în ele.
Țara piețelor e, prin excelență, Italia. Aproape toate piețele socotite capodopere se află în orașele de la nord de Roma. Greu să găsești una despre care să poți spune că e necunoscută ori prea puțin știută. M-am străduit, totuși, în selecția de pe site, să aduc în față unele mai puțin umblate de turiști, dar foarte interesante pentru istoria urbanismului, precum Palmanova. Sau cea de la Pitigliano, poate nu atât de interesantă în sine, cât mai ales în contextul spațial strâmt, dar foarte bine structurat al micului oraș medieval cocoțat pe un tuf vulcanic. Numărul piețelor din Italia de Nord e foarte mare, mai mare decât al orașelor, pentru că orașele au sisteme de piețe, nu o singură piață. Jumătatea sudică a Italiei e, în schimb, cu mult mai săracă în piețe frumoase, deși există și aici excepții notabile.
De cealaltă parte a Adriaticii, piețele orașelor de pe Coasta Dalmată trebuie înțelese ca o prelungire a tipului de piață venețian. Coasta dalmată e o zonă nu suficient comentată la capitolul piețe. Orașele de aici au fost posesii venețiene, dar întâlnirea cu alte culturi, în special cu cea sud-slavă, a dat piețelor lor nuanțe locale absolut spectaculoase. Slovenia, Croația și Muntenegru împart aceste orașe, dar piețe interesante sunt de găsit și în alte țări balcanice.
La nord de Alpi, în Europa Centrală, pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar, numărul piețelor urbane interesante e, din nou, foarte mare. Piețele istorice de aici, mai târzii cu câteva secole decât cele din Italia, au fost influențate mult de acestea din urmă, dar au linia lor și propria personalitate. Chiar și pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar însă, distribuția nu e uniformă și, paradoxal, nu Austria, centrul puterii, le adună pe cele mai multe și cele mai interesante. Toate cele aproape 40 de orașe istorice din Boemia și Moravia declarate de guvernul ceh rezervații arhitecturale și protejate prin lege se dezvoltă în jurul unei piețe mari și foarte frumoase. E o nedreptate că piețele de aici sunt atât de puțin știute. Orașe din Slovacia, Slovenia, Ungaria sau România au piețe care fac parte din același „model“, dar numărul lor e mult mai mic în aceste țări. Cam toate aceste orașe central-europene sunt, la origine, burguri ale coloniștilor germani, sosiți aici la începuturile Evului Mediu. Din nou paradoxal, sistemul de piețe al acestor orașe central-europene e mai „sofisticat“ decât cel al orașelor din Germania propriu-zisă. Germania păstrează, totuși, în ciuda bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, câteva zone cu piețe foarte interesante, cum sunt cele medievale din Munții Harz și nu numai.
Altă zonă privilegiată la capitolul piețe e cea deja pomenită, Peninsula Iberică. Spania și Portugalia sunt țări cu piețe „dinamice”.
Dar chiar și acolo unde piețele sunt un „import cultural” recent, de secol XIX sau XX, cum ar fi orașele țărilor din Caucaz, între Marea Neagră și Marea Caspică, piețele sunt o sinteză foarte interesantă de tradiții și istorii locale. La Tbilisi, în capitala Georgiei, vechiul loc de popas al caravanelor de pe drumul mătăsii e astăzi piața Meidan sau Vahtang Gorgasali.
Ca orice selecție și aceasta, îmbogățită săptămânal cu o piață, e nedreaptă și incompletă.
Astăzi e un sat, cu 133 de case și o populație de nici 300 de locuitori. Bourtange a fost însă construit ca fort militar, în 1593, în timpul Revoltei Olandeze, la ordinele lui Willem cel Tăcut, funcție pe care a deținut-o până în 1851, când își pierde oficial atribuțiile defensive, pentru a fi populat de meșteșugari și agricultori. Misiunea inițială era de a supraveghea drumul care lega Groningen, oraș aflat sub spanioli, de Germania. E unul dintre cele mai spectaculoase forturi stelate din Europa. Planul pentagonal și rețeaua de canale și fortificații respectă proiectul original. Piața se află în mijlocul geometric și reia forma pentagonală a dispunerii construcțiilor în interiorul fortului. Perimetrul ei e perfect definit de 14 tei, a căror vârstă depășește 300 de ani. În piață se află casele cele mai importante, casa căpitanului, casa comandantului, casa directorului școlii, căci amplasarea clădirilor în fort a fost gândită ierarhic. Biserica protestantă datează de la 1869 și, semnificativ, e aproape de piață, dar nu în piață.
De partea portugheză a graniței, fortificațiile sunt și mai multe decât în Spania. Almeida se află spre nordul Portugaliei, o cetate cu 12 colțuri, de tip Vauban, construită în 1641. Spaniolii au intrat aici o singură dată în istorie, și atunci cu ajutorul francezilor. Piața, un patrulater neregulat, nu e chiar geometric poziționată, cum nici steaua nu e perfectă, dar rolul ei de centru e cât se poate de evident prin raportare la marginile cetății.
Coimbra e faimoasă pentru universitatea sa, iar piețele monumentale ale orașului sunt situate în zona universitară. Orașul deține însă și o mică bijuterie, modestă prin dimensiuni, dar convingătoare prin echilibrul proporțiilor și importantă istoric. E Praça 8 de Maio, aflată în centrul orașului, în fața mănăstirii Santa Cruz, în continuarea căreia se găsește Camara Municipal. Spațiul acesta mic reușește performanța de a nu se lăsa decât în mică măsură dominat de înălțimea și splendoarea fațadei manueline a bisericii în care sunt înmormântați primii doi regi ai Portugaliei. Clădirile de pe celelalte trei laturi sunt la fel de vizibile, de asemenea fântâna din mijloc. Contribuie la aceasta și redesignul contemporan al pieței.
