Velké náměstí din Kroměříž, Cehia

Kroměříž, menționat prima dată la 1110, are o piață mare, al cărei punct focal e coloana barocă ridicată în mijloc pentru a marca sfârșitul epidemiei de ciumă, la 1680. Alături e o fântână, parte a sistemului de alimentare cu apă al orașului, datând din 1665, dar modificată de mai multe ori. Clădirea primăriei și un lung șir de case renascentiste sau cu fațade Art Nouveau mărginesc piața, dar de departe cea mai impresionantă clădire rămâne palatul episcopal, cu splendidele și marile sale grădini, incluse pe lista mondială a patrimoniului UNESCO.

Markt din Naarden, Olanda

Piața din Naarden nu are nimic spectaculos. Un spațiu nu foarte mare, neregulat, desfășurându-se împrejurul Grote Kerk, biserică de cărămidă roșie construită în stilul goticului nordic în secolul al XV-lea, închinată, înainte de reforma protestantă, Sfântului Vitius. Biserica se numără, totuși, printre cele mai vechi biserici din Olanda, având șansa de a supraviețui arderii de după invazia spaniolă din 1557. Pe o laterală a bisericii, în piață, se află statuia lui Comenius, născut la Naarden. Pe un colț al pieței, clădirea renascentistă a primăriei, decorată cu figuri umane alegorice. Chiar dacă piața nu are nimic special, ansamblul e spectaculos. Markt e centrul unei fortificații stelate, înconjurată de un rând dublu de șanțuri umplute cu apă. 

Marktplein de Hof din Amersfoort, Olanda

Acest oraș păstrează urmele granițelor succesive. Zidurile din jurul centrului au fost dărâmate în secolul al XV-lea, dar se mai văd pozițiile lor inițiale, marcate de „muurhuizen”, casele-ziduri de lut. Suburbiile liniare au crescut în afara orașului vechi, de-a lungul drumurilor principale. În timp, spațiile dintre acestea și oraș s-au umplut, iar orașul însuși s-a extins și mai mult, dincolo de autostradă. În centru se află piața, Marktplein de Hof.

Trg Republike Hrvatske din Šibenik, Croația

Printre orașele de pe Coasta Dalmată, Šibenik reprezintă o excepție. Nu e, la origine, o fostă colonie grecească, nici nu a fost fondat de iliri sau romani, ci de primii croați ajunși aici. Istoria ulterioară nu e însă foarte diferită de a celorlalte orașe de coastă, aducându-i în scenă pe otomani, pe venețieni, pe regii Ungariei și pe habsburgi. Dar slavii rămân, mereu, elementul dominant în cetate. O vreme, comunitatea morlacă a fost numeric importantă. 

Piața are nuanțe particulare și e socotită cea mai frumoasă din Croația de azi. E formată din două secțiuni distincte, dintre care una a jucat rol de piață a bisericii, cealaltă a fost centru al puterii laice și, deși în imediata vecinătate a țărmului, nu a fost niciodată port. Palatul renascentist, dar în primul rând biserica Sfântului Iacob, aflată pe lista UNESCO, sunt reperele importante ale pieței. 

Trg Luža și Gundulićeva poljana din Dubrovnik, Croația

Trg Luža, piața mare din Dubrovnik, se află la capătul celei mai largi artere care traversează cetatea de la vest la est, numită Stradun sau Placa. Fiecare extremitate reprezintă un punct de intrare în cetate, marcat de o poartă și de o piață. Structura aceasta, clar vizibilă în fotografia aeriană, are legătură cu procesul îndepărtat de formare a orașului. Zece secole în urmă, traseul de azi al Stradun era un canal ce separa vechea colonie greco-romană Ragusa, aflată pe o insulă, de așezarea slavilor de pe continent, Dubrva. În secolul al XI-lea, canalul e colmatat, cele două comunități se unesc, deși rivalitatea și disprețul reciproc nu vor înceta nicicând. Un secol mai târziu, ele se află în interiorul acelorași ziduri. Urmând schema clasică a procesului de synoecism, piața principală se conturează la punctul de contact geografic al spațiilor celor două comunități. Așa s-a născut Trg Luža și aici aveau să fie construite de-a lungul istoriei cele mai importante clădiri: catedrala, statuia lui Orlando, Palatul Rectorului, Palatul Sponza, Turnul cu ceas, fântâna mică a lui Onufrie. Strada fântânii unește piața Luža de a doua piață ca importanță a cetății, Gundulićeva Poljana, mult mai târzie, construită după cutremurul din 1667. Cele două, deși gândite separat, compun un sistem.

Piazza del Comune din Assisi, Italia

Assisi, celebru datorită Sfântului Francisc, e, prin poziție, altă excepție de la regula așezărilor întemeiate de etrusci. Se află nu pe o culme, ci pe coasta abruptă a muntelui Subasio. În aparență, Piazza del Comune e un spațiu simplu. Dar ea ascunde câteva „secrete“.  În primul rând forma, neregulată ca a oricărei piețe medievale, dar care reia, în mic, forma orașului. O coincidență, dar una profund simbolică în orașul Sfântului Francisc. Apoi, o continuitate specială, pentru că ea se află pe locul unei cisterne romane. Tot din perioada romană datează Templul Minervei, transformat în 1539 în biserică, admirat pentru proporții de arhitecți, dar și de Goethe. Clădirile, fără a fi fost astfel planificate, au aproape aceeași înălțime, ceea ce creează senzația de unitate. O singură excepție: turnul medieval lipit de templul Minervei, ce face piața reperabilă din orice colț al orașului. 

Piazza San Marco din Veneția, Italia

Piaţa San Marco se află la marginea celei mai mari și mai joase insule din laguna venețiană și e singura din oraș care poartă titulatura piazza, restul piețelor fiind numite campo. E alcătuită din două zone distincte, dar a căror funcțiune nu poate fi înțeleasă decât luând în considerare întregul, ceea ce, de fapt, le face inseparabile: piața propriu-zisă și piațeta San Marco, care face legătura cu marea, prin molo, cheiul. Piațeta dei Leoncini, cu o latură marcată de peretele de nord al Bazilicii, în partea opusă a piațetei San Marco, a funcționat și funcționează ca o prelungire a pieței propriu-zise și are o identitate mai puțin conturată. Primește târziu acest nume, după ce în centrul ei sunt așezate, la 1722, statuile unor lei ghemuiți sculptați în marmură roșie de Cottanello.Nucleul inițial îl reprezintă, în principiu, piațeta San Marco, gândită la început ca piață și curte a Palatului Dogilor, într-o perioadă în care pe locul actualei Bazilici se afla doar o capelă a palatului. Spațiul pieței propriu-zise apare numai după colmatarea, în 1156, a unui râu care tăia în două actualul perimetru, iar piața devine Piața doar după ce Veneția trece prin diverse etape istorice, care sunt tot atâtea etape ale unei transformări psihologice comunitare. Astăzi e, probabil, cea mai fotografiată piață a lumii, cu peste 12 milioane de turiști anual.

Plateia Aristotelous din Salonic, Grecia

Istoria pieței Aristotelous începe cu incendiul care a distrus, în 1917, două treimi din oraș. Până atunci, Salonicul, urmare a secolelor de stăpânire otomană, era un oraș oriental, fără piață și orice încercare de a proiecta una se lovise de imposibilitatea demolării unei suprafețe prea dens construite. Ce nu reușesc arhitecții reușește focul. Proiectul e făcut de francezul Ernest Hébrard în 1918, dar finalizat abia în 1950.

Trg Herceg Stjepana din Herceg Novi, Muntenegru

Herceg Novi, Castelnuovo, în italiană, nu e nou, cum spune numele, ci destul de vechi, pentru că a fost fondat în 1382, pe locul unui sat de pescari, de regele Bosniei, Ștefan I, al cărui nume îl poartă astăzi piața centrală a orașului. Turcii cuceresc orașul în 1482 și rămân aici două secole, cu o mică întrerupere, când orașul se află sub spanioli. Trece în mâinile Veneției în 1687, apoi ale Imperiului Austro-Ungar, apoi Herceg Novi, vremelnic, e sub Napoleon, sub ruși, sub Mussolini și parte a Iugoslaviei. Istoria, nu chiar toată, se vede rezumată în piață. O piață paradoxală, pentru că e o piață de tip italian, având în mijloc o splendidă biserică ortodoxă înconjurată de palmieri. Neoficial, numele pieței e Belavista. De aici se văd marea, un turn otoman cu ceas, fortăreața spaniolă, campanila bisericii catolice, orașul de jos.

Trg Herceg Stjepana din Herceg Novi, Muntenegru

Náměstí Svornosti din Český Krumlov, Cehia

Náměstí Svornosti e o piață mică, de 45 x 60 metri. Frumoasă, dar prin nimic excepțională, deși grupează câteva case cu fațade renascentiste, are o coloană barocă și e mărginită, pe o latură, de clădirea veche, cu arcade, a primăriei. Orașul, numit Krumau în germană, s-a dezvoltat în jurul splendidului castel a cărui primă atestare în istorie e făcută într-un poem de secol XIII. Castelul a rămas în permanență, urbanistic vorbind, reperul central, în timp ce piața a avut un rol secundar față de acesta, de unde și dimensiunile sale, impuse și de situarea pe o meandră a râului Vltava. Dar ea rămâne un element cheie al decorului de basm al localității, devenită celebră în întreaga lume și invadată de aceea de mult prea mulți turiști pentru un burg așa de mic.

Marktplatz din Elburg, Olanda

Piața din Elburg este rezultatul intersecției celor două artere principale și reia, la scară mult redusă, proporțiile patrulaterului care reprezintă harta orașului. Elburg are o structură geometrică perfectă, gândită în așa fel încât toate măsurile să se raporteze la numărul de aur. Forma orașului, conservată fără nici o modificare, a fost realizată între 1392 și 1396 și reprezintă o excepție pentru Evul Mediu. Toate drumurile se raportează la margine și la piața situată exact în centrul geometric al patrulaterului.

Praça Francisco Rodrigues Lobo din Leira, Portugalia

Piața are un rol important în viața socială și economică comunității din Leira, e plină de cafenele și terase, numeroase evenimente sunt organizate aici. Piața are un pavaj socotit printre cele mai frumoase din Portugalia. În vremuri medievale, în piață se desfășurau târguri sezoniere.

Plaza nueva din Bilbao, Spain

O piață plină de viață, de baruri, de magazine, taverne, terase, restaurante. Construită între 1821 și 1851 în stil neoclasic și mărginită de clădiri identice, cu trei niveluri și colonadă, se numește Plaza Nueva prin opoziție cu piața medievală a orașului și măsoară 3400 mp.

Stilul funcționalist al clădirilor, absența decorației bogate reflectă ideile Iluminismului, căci piața e proiectată la fine de secol XVIII, deși construcția ei începe câteva decenii mai târziu. Primul arhitect al pieței e Silvestre Pérez. Întreg spațiul dă sentimentul unui uriaș, dar totuși intim salon de palat. În fiecare duminică, Plaza Nueva găzduiește un târg de antichități.

Náměstí Přemysla Otakara II din Český Budějovice, Cehia

Piața e printre cele mai mari din Europa și poartă numele regelui Ottokar al II-lea al Boemiei, care, la 1256, întemeiază orașul, numit Budweis în germană. Turnul Negru, construit în secolul al XVI-lea, și Catedrala Sfântului Nicolae se află în colțul de sud-est. Cădirea barocă a primăriei e în colțul opus al pieței, în timp ce punctul central e ocupat de Fântâna lui Samson, cu o decorație foarte elaborată, barocă. 48 de case, cu blazon, o fabrică de bere și o bursă a sării completează piața.