Praça do Comércio din Lisabona, Portugalia

Piața își datorează existența marelui cutremur de la Lisabona de la 1 noiembrie 1755 și incendiului care i-a urmat. În locul lăsat gol de dezastrele naturale, e construit un oraș nou și regulat, rezultat al eforturilor de refacere coordonate de marchizul de Pombal, conducătorul guvernului regal.

Praça do Comércio apare pe locul ocupat înainte de curtea palatului regal, Terreiro do Paço, un nume încă în uz pentru piață, cu o latură deschisă către Tejo, cel mai mare râu al Peninsulei Iberice. Suprafața pieței e uriașă, 175 x 180 metri, printre cele mai mari ale continentului european.

Plaza de la Corredera din Córdoba, Spania

Curând după ce la Madrid e construită Plaza Mayor, modelul ei e urmat de alte orașe, chiar și cele depărtate de capitală. Plaza de la Corredera din Córdoba e singura piață patrulateră din sudul Spaniei, din Andaluzia.  Înfățișarea ei se datorează arhitectului Antonio Ramós Valdés din Salamanca. În 1683, acesta construiește un uriaș patrulater, semiregulat, ceva mai mic însă decât la Madrid, pe locul unei esplanade unde, de-a lungul timpului, s-au aflat un circ roman, apoi un loc de schimb al mărfurilor în perioada orașului musulman.

După construcție, piața a fost folosită în diferite scopuri, de la spațiu de târguri temporare, la arenă pentru coride, de unde și provine numele actual. În prăvăliile de sub arcele de la parter se află așa-numitele esparterías, magazine unde se vând, prin tradiție, împletituri din fibre vegetale. Tot aici se află , de aproape un secol, magazinele de antichități.

Domplatz din Passau, Germania

Structura urbană e dictată de poziția geografică, una dintre cele mai spectaculoase ale unui oraș european.  Passau e situat pe o limbă de pământ, la confluența dintre Dunăre, Inn și Ilz, fiecare cu ape de altă culoare. Domplatz se află în punctul cel mai înalt al orașului. Un avantaj, pentru că, an de an, Passau e amenințat de inundații. Piața prinde contur în 1150, iar din 1155 intră, prin donația episcopului Konrad von Babenberg, în proprietatea catedralei, condiția fiind ca pe laturile ei libere să fie ridicate case clericale. Cele 14 clădiri astfel apărute sunt afectate de incendiile de proporții din 1662 și 1680, fiind refăcute de arhitecți italieni, în stilul barocului târziu. În 1824, în mijlocul pieței e amplasată statuia împăratului Maximilian I al Bavariei. Piața devine cu această ocazie, pentru prima dată în istoria ei, publică și capătă statutul de piață principală a orașului. După 2013, e reamenajată. Pavajul dispare, e înlocuit cu pietriș fin, amintind de perioade istorice trecute. Iluminația e spectaculoasă, una dintre cele mai reușite din Europa. Pune accentul pe fațada catedralei, lăsând în penumbră piața și restul clădirilor. Un subtil joc întuneric-lumină, un joc al trecutului, când noaptea orașele nu erau luminate, cu prezentul. Efectul e de scenă de teatru baroc.

Sultanahmet Meydanı din Istanbul, Turcia

Spațiul pieței are ceva din ambiguitatea întâlnirii dintre Orient și Europa. Nu e vorba de o singură piață, ci de două piețe unite, numite la fel. Între Sfânta Sofia și Sultan Ahmet Camii, cunoscută drept Moscheea Albastră, se întinde o piață cu fântână la mijloc, adesea numită Ayasofya Meydanı, deși denumirea oficială e Sultanahmet Meydanı. E o piață-grădină, pe locul în care în perioada romană s-a aflat Augusteion, forul lui Augustus. În mod paradoxal, piața lungă dintre Moscheea Albastră și Muzeul de Artă Islamică poartă numele de Parcul Sultanahmet, deși e mai puțin parc decât piața vecină. Nici un loc din lume nu condensează atâta istorie pe metru pătrat. Obeliscul lui Theodosie cel Mare e, de fapt, egiptean, și a fost adus aici în 390, de la Luxor. Sculptat în granit de Assuan, a fost ridicat în 1490 a. Chr. pentru faraonul egiptean Tutmes al III-lea. Coloana serpentină a fost adusă în 324 din templul lui Apollo de la Delphi, unde preamărea victoria grecilor împotriva perșilor. Turnată din aliajul armelor persane, retopit de greci, are acum 2500 de ani. Alt obelisc a fost construit în secolul al X-lea de Constantin al VII-lea. E de adăugat o „fântână germană“ ridicată la 1900 pentru a marca vizita împăratului Wilhelm al II-lea. Apoi, fațada Art Nouveau cu elemente orientale a clădirii care astăzi găzduiește rectoratul Universității Marmara. Moscheea Albastră și Sfânta Sofia definesc o latură a pieței. De partea opusă, Muzeul de Artă Islamică se află în palatul lui Ibrahim Pașa, vizirul lui Suleiman Magnificul. Kilometrul zero al Imperiului Roman de Răsărit a fost marcat de o coloană de marmură încă vizibilă în colțul de nord-est al pieței. Și nu e tot. Piața e, de fapt, arena hipodromului roman.

Trg Peristil din Split, Croația

Văzut de sus, orașul vechi din Split se înfățișează ca o cutie dreptunghiulară în care cineva a așezat clădiri, străzi și piețe. Două dintre piețele din cetate sunt mari și, începând cu Evul Mediu, au deținut un rol cheie în istoria orașului, numit Spalato în italiană. Narodni trg, Piața Poporului, pur și simplu Pjaca pentru localnici, e atestată din secolul al XIII-lea și are câteva clădiri gotice superbe. Ceva mai încolo, la intrarea în cetate, e Trg Braće Radić, numită de localnici Voćni trg, adică piața de fructe, în amintirea vechiului și coloratului ei rol. Imediat în afara zidurilor medievale, se află o a treia mare piață, Piața Republicii, mai nouă, care trimite prin arhitectură la San Marco din Veneția. A fost construită în stil istorist la mijloc de secol XIX, pentru a arăta că Split, vreme îndelungată sub stăpânire venețiană, duce mai departe această tradiție. Sunt piețe foarte frumoase, fiecare cu o individualitate clar conturată, dar cea mai interesantă și mai veche dintre piețele din Split e de departe Trg Peristil, mai mică decât acestea, socotită însă de localnici inima istorică a locului. Istoria ei e cât se poate de specială. La origine, piața a fost curtea interioară a palatului ridicat pentru împăratul roman Dioclețian în anul 305, pe o suprafață uriașă, de 300 de metri pătrați. De fapt, jumătate din orașul vechi de la Split se află în interiorul zidurilor palatului, cel mai bine conservat palat roman ajuns până la noi. După ce romanii îl abandonează, el rămâne pustiu secole bune, până când locuitorii din Salona se refugiază din fața slavilor între zidurile sale, transformând fostul palat în oraș. Oraș va rămâne tot timpul. Ioan de Ravenna, primul arhiepiscop al locului, decide transformarea mausoleului lui Dioclețian în biserică. E momentul în care curtea palatului devine oficial piață a catedralei, cu toate funcțiile pe care le avea o piață medievală. Suferă transformări, dar parte din elemente se păstrează, inclusiv coloanele de porfir roșu.

Trg Sveta Eufemije & Trg G. Matteottija din Rovinj, Croația

Istoria orașului e legată de Veneția, dar Rovinj a fost întemeiat mult mai devreme, la începutul secolului al VIII-lea, pe o insulă separată de uscat printr-un canal îngust. Mult mai târziu, în 1763, către finalul stăpânirii venețiene, comunitatea colmatează istmul și orașul e unit cu uscatul. Printr-un proces clasic de synoecism, exact pe locul vechiului canal, se conturează în scurt timp un sistem de piețe, patru la număr, dintre care cea mai importantă e Trg G. Matteottija. Majoritatea clădirilor de aici sunt de secol XIX, dar preamăresc legătura trecută a orașului cu Veneția, reproducând chiar leul Sfântului Marcu pe frontonul primăriei. Piața principală a orașului rămâne Trg Sveta Eufemije, aflată pe culmea dealului, în punctul cel mai înalt, liberă pe trei laturi, privind spre mare, dominată de campanila de 60 de metri a bazilicii, cu statuia Sfintei Eufemia în vârf, rotindu-se în funcție de direcția vântului.

Tartinijev trg din Piran, Slovenia

Giuseppe Tartini, autor al bine-cunoscutului Il trillo del diavolo, s-a născut în acest oraș, numit în epocă Pirano, parte a Republicii Venețiene. Piața de la Piran îi poartă numele, iar casa natală a compozitorului se află pe o laterală a pieței, doar că, la data nașterii lui, locul arăta cu totul altfel. Piața Tartini nu a fost mereu piață, ci, la începuturi, un debarcader pentru bărcile și vasele care pescuiau în apele Adriaticii, aflat în afara zidurilor cetății. Cu timpul, cheiurile încep să fie mărginite de palate și clădiri frumoase, cu rol administrativ. Cum locul capătă importanță, autoritățile decid, la 1894, colmatarea golfului și construirea pe acest loc a unei piețe în adevăratul sens al cuvântului. Doi ani mai târziu, în piață e dezvelită statuia lui Tartini, gândită ca punct focal, iar piața, dominată de pe colină de biserica Sfântului Gheorghe, cu o campanilă identică cu cea de la Veneția, e un spațiu armonios și foarte viu, cu o corectă și izbutită balansare a formei și proporțiilor.

 

Prešernov trg și Mestni trg din Ljubljana, Slovenia

Prešernov trg a fost o simplă întretăiere de drumuri, la intrarea în orașul medieval, unde, la 1646, e ridicată o mănăstire franciscană, existentă și azi. În secolul al XIX-lea, răspântia e pavată și capătă aspectul unei piețe urbane. Sfârșitul aceluiași secol aduce o transformare radicală, căci, urmare a cutremurului din 1895, locul caselor vechi e luat de reședințe neoclasice și, mai apoi, Sezession. În 1980, arhitectul sloven Edvard Ravnikar compune actualul design circular al pavajului, care dă pieței o notă foarte particulară: un soare, pe fundal de granit, cu raze din marmură macedoneană de Prilep. Un pod triplu, Tromostovje, peste râul Ljubljanica, leagă piața prin Stritarjeva ulica de piața veche a orașului, aflată la poalele dealului unde e castelul, în imediata vecinătate a catedralei. Piața orașului, Mestni trg, e dominată de o fântână de la 1751. Cele două piețe, deși nu au fost gândite împreună, deși sunt fiecare în parte rezultatul unor remodelări ulterioare, compun un ansamblu urban neașteptat de coerent și foarte plastic.

Hlavné námestie din Košice, Slovacia

Hlavné námestie înseamnă în slovacă Piața Mare, dar istoria de început a orașului și a pieței sale centrale e legată de coloniștii germani care sosesc aici la mijloc de secol XIII, la invitația regelui Béla al IV-lea al Ungariei. Orașul Košice, numit Kaschau în germană, Kassa în maghiară, Cașovia în cronici românești vechi, s-a aflat la intersecția unor mari rute comerciale, care legau Marea Baltică de Marea Neagră, Polonia de Transilvania, răsăritul de apusul Europei. Spațiul urban e riguros structurat. Trei drumuri paralele urmează direcția nord-sud, iar cel din mijloc se lărgește progresiv către locul unde întâlnește principala arteră est-vest, pentru a da naștere unei piețe cu o formă foarte specială, de lentilă. Forma lenticulară e urmare a construirii pieței pe spațiul în care funcționa de timpuriu în istorie un târg comercial, așezat într-o lărgire a drumului, la jumătatea distanței dintre castel și abație, mai înainte să se fi construit aici orice altă clădire. Dar și a unirii, printr-un proces tipic de synoecism, a două așezări distincte înainte de veacul al XIII-lea, a căror graniță era chiar piața de acum. În mijloc, chiar în punctul de intersecție al celor două axe, coloniștii germani au ridicat o biserică parohială. Locul ei e luat în secolul al XIV-lea de catedrala gotică a Sfintei Elisabeta, până astăzi cea mai mare catedrală de pe teritoriul Slovaciei. Turnul Sfântului Urban, adăpostind un clopot de șapte tone, și capela Sfântului Mihail, ambele gotice, ambele de secol XIV, flanchează catedrala, alcătuind un ansamblu unic și unitar. Teatrul, o bijuterie neobarocă, a fost finalizat în 1899. Case gotice, palate renascentiste și baroce, clădiri Art Nouveau definesc perimetrul pieței. Conturul fostelor ziduri de împrejmuire e clar vizibil în traseul circular al unor străzi adiacente. Piața în formă de lentilă din Košice e cel mai mare și mai coerent ansamblu urban lenticular, tipic Slovaciei de est.

Náměstí Zachariáše z Hradce din Telč, Cehia

Întemeiat în 1354, pe locul în care, într-o pădure deasă, se întretăiau două drumuri, în imediata vecinătate a unor ape, la granița dintre Moravia, Boemia și Austria, Telč, numit Teltsch în germană, are nefericirea de a trece printr-un mare incendiu două secole mai târziu. Orașul e reconstruit rapid, urmând vechiul plan, dar cu modificări ce țin de evoluția stilurilor și tehnicilor de construcție. Castelul gotic e refăcut în stil renascentist, iar casele din piață sunt mansardate și capătă fațade pictate, înlocuite apoi, în secolul al XVIII-lea, cu unele în stil rococo sau baroc. Arcada medievală de la parter, în stil gotic, rămâne nemodificată. Ea e continuă, toate casele din piață sunt unite de aceasta. Vor fi construite și două biserici și o coloană a ciumei închinată Sfântului Ioan Nepomuk, flancată de două fântâni. Spre finele secolului al XVIII-lea timpul se oprește brusc la Telč, epoca lui de glorie și dezvoltare economică se încheie aici. Orașul ajunge până astăzi fără modificări, neafectat de industrializare și, prin nu se știe ce minune, fără blocuri socialiste, desprins direct dintr-o carte de povești populare. Harta orașului e practic sinonimă cu piața triunghiulară, un pas în afara ei te poartă în lanurile galbene de rapiță ale colinelor Boemiei.

Masarykovo náměstí din Třeboň, Cehia

Třeboň, numit Wittingau în germană, are una dintre cele mai bine păstrate piețe medievale din Boemia. De fapt, doar forma datează din perioada medievală, pentru că actuala înfățișare, cu case renascentiste și baroce, e urmare a înfloririi comerțului cu pește din secolul al XVI-lea. Peisajul natural dimprejurul orașului a fost progresiv transformat prin intervenția omului, începând cu mijlocul secolului XIV-lea. Terenurile mlăștinoase au lăsat locul unei dense rețele de peste 500 de iazuri, grupate în 16 sisteme acvatice, astăzi un paradis resălbăticit și populat de specii rare de plante și animale. Cel mai mare dintre iazuri se găsește chiar lângă oraș și e legat de numele familiei Rosenberg, proprietarii burgului medieval. În piață se află, după tipicul tuturor orașelor istorice din Boemia și Moravia, o coloană a ciumei, o fântână renascentistă, clădirea cu turn a primăriei.

Náměstí din Štramberk, Cehia

Ca în multe alte locuri mici și nu foarte umblate, piața se cheamă doar Piața. Náměstí, în cehă. Iar Štramberk e un alt exemplu de loc în care orașul e totuna cu piața lui. În afara șirului de case care definesc perimetrul acesteia, doar două sau trei străduțe se adaugă hărții. Un turn cilindric, numit Trúba, cocoțat pe dealul împădurit de alături, rest al unui castel despre care se știu prea puține lucruri, domină așezarea.

Totul e decor dintr-o poveste, de la păduri, la castel și piață, iar patrimoniului arhitectural i se adaugă un număr mare de case de lemn, din secolele XVIII și XIX. Ținutul în care se află Štramberk se numește Valašsko, de la numele populației venite aici în câteva valuri succesive, de-a lungul Carpaților, din Transilvania și, poate, din Bucovina. Dacă, pe drum, limba vlahilor s-a pierdut, iar aceștia s-au slavizat, au rămas vii o vreme unele obiceiuri și s-au transmis tehnici de construcție tradiționale, preluate și adaptate de meșterii locali, cehi sau germani. Casele de lemn amintesc clar de arhitectura românească în lemn din Transilvania. Mai multe orașe din zonă au avut astfel de centre, dar casele de lemn au fost înlocuite de altele, din zid, cel mai adesea în stil baroc. La Štramberk s-a păstrat cel mai mare număr de case de lemn în stil valah, cum sunt ele numite aici, compunând astăzi o interesantă rezervație arhitecturală.

De piață se leagă și fabricarea în câteva ateliere a unor prăjituri locale, numite „urechi de Štramberk“, care, prin lege, pot fi făcute doar aici. Se spune că au fost numite așa pentru că locuitorilor din Štramberkul medieval li s-au părut că acestea seamănă cu urechile soldaților tătari pe care ei i-au luat prizonieri, când raidurile tătare au ajuns până aici.

Hauptplatz din Retz, Austria

În 1278, contele Berthold von Rabenswal primește de la împăratul Rudolf I de Habsburg drept de stăpânire asupra ținutului Hardegg, așa că începe de îndată construirea unui oraș nou, lângă un sat deja existent, numit Rezze. O va face după un plan regulat, în stilul burgurilor din Boemia, în jurul unei piețe care până astăzi rămâne printre cele mai mari din Austria, deși populația de acum a așezării numără numai 4000 de suflete. Piața e foarte frumoasă, cu palate renascentiste de inspirație italiană, fântâni și o coloană barocă a Sfintei Treimi. În mijloc e primăria, o fostă biserică reconvertită la 1569. Dar surpriza cea mai mare se află sub pavaj: dedesubtul întregii piețe, sub tot orașul și chiar dincolo de el se întinde un labirint de pivnițe unite între ele, în care locuitorii au depozitat vinul făcut în zonă. Măsoară peste 20 de kilometri, cu mult peste rețeaua de străzi de la suprafață.

Piazza del Popolo, Piazza Garibaldi din Todi, Italia

Todi are trei rânduri de incinte fortificate. Urmând succesiunea lor, dinspre exterior spre interior, urci către piață, dar cobori în istorie: ziduri medievale, romane, etrusce. Piața e pe locul fostului for roman, așa cum catedrala, la capătul pieței și al unor trepte abrupte, e pe locul templului lui Jupiter. Piazza del Popolo din Todi, un spațiu închis, dominat de clădiri masive, crenelate, oferă, întocmai ca fortificațiile, un puternic sentiment de protecție. E adesea citată de studiile istorice drept modelul cel mai convingător de piață medievală. Cu siguranță e foarte frumoasă, impresionantă. În piața vecină, Garibaldi, se trece printr-un gât îngust, iar aceasta oferă o surpriză nebănuită pentru structura orașului. Exact opusul: o latură complet deschisă către dealurile Umbriei.